Istoria celei mai mari investitii facute de Romania peste hotare

Istoria celei mai mari investitii facute de Romania peste hotare In anii '80, sapte tari din blocul comunist, printre care si Romania, hotarau sa construiasca la Krivoi Rog, pe teritoriul Ucrainei, un supercombinat care sa produca materii prime pentru otelarii. Zona era foarte bogata in fier si Romania avea tot interesul sa sustina aceasta investitie, pentru a beneficia ulterior de minereu necesar aprovizionarii Sidex Galati. Din pacate, dupa Revolutie lucrarile au fost sistate si toti banii bagati de Romania in acest proiect, cca 800 de milioane $, s-au dus pe apa sambetei.
Decizia de a se construi un combinat de prelucrare a minereurilor acide la Dolinska, langa Krivoi Rog, a fost luata in anul 1983. Sapte state socialiste parafau atunci „Conventia Krivoi Rog", fiecare urmand sa contribuie la constructia combinatului.

Romania se angaja sa suporte 26,7% din valoarea investitiei, echivalentul a cca 800 milioane dolari - cea mai mare investitie a Romaniei peste hotare. Combinatul urma sa devina cel mai mare furnizor de minereu-pelete pentru siderurgia romaneasca, indeosebi pentru Sidex Galati.

Termenul de executie a lucrarii a fost initial 1990. Ulterior, acesta a fost prelungit pana in 1992, numai ca evenimentele de la sfarsitul lui 1989 si dezmembrarea Uniunii Sovietice au dat totul peste cap. Cehii, polonezii, nemtii (fosta RDG) si bulgarii s-au retras din proiect, partea lor de participatie fiind, de altfel, foarte mica. Ucraina a primit 56,4% din actiunile combinatului, Romania 28% si Slovacia 15,6%.

Tara noastra a fost nevoita insa sa intrerupa lucrarile la Krivoi Rog in 1990, dupa ce isi terminase treaba in proportie de 80-90%. Pana in acel moment ea construise acolo nu numai cota ei de combinat , ci si un adevarat oras cu blocuri de locuinte, gradinite, scoli.

Ulterior, din lipsa de fonduri, nu a mai investit mare lucru in continuarea lucrarilor, dar a trebuit sa bage o gramada de bani pentru paza si intretinerea utilajelor. „Pentru intretinerea ruginei”, spun majoritatea specialistilor, fiindca este greu de crezut ca se vor fabrica vreodata pelete la Krivoi Rog.

Ucrainenii au sistat si ei lucrarile in 1998 si astfel statul roman s-a ales doar cu niste investitii inutile intr-un obiectiv care nu i-a adus niciun beneficiu. De fiecare data cand se schimba un guvern, una dintre prioritati este recuperarea acestor investitii, dar deocamdata nu s-a ajuns la niciun acord cu partea ucraineana.

“Ucrainenii vor sa renuntam la partea noastra de investitie fara nicio pretentie”, spun surse din Ministerul Economiei. “Dar statul nostru trebuie sa-si recupereze banii. Vrem sa parafam o intelegere cu Ucraina prin care aceasta sa se angajeze ca ne va plati datoria sub o forma sau alta. Romania detine 27% din combinat si, in cazul in care va avea loc o privatizare, nu vrem sa ne trezim ca ne luptam cu cine stie ce firma obscura. Contractul initial a fost semnat la nivel de guverne si asa trebuie sa mearga mai departe.”

Ce sanse sunt sa mai vedem vreun ban?

Atata timp cat ucrainenii nu continua lucrarile, iar combinatul nu este privatizat, Romania este in imposibilitate de a obtine inapoi vreun dolar. La nivel guvernamental se spera ca situatia se va rezolva odata cu aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana, cand aceasta tara va fi obligata sa-si rezolve mai intai problemele in litigiu cu statele deja membre, printre care si Romania.

Ramasi alaturi de slovaci in parteneriat cu Kievul, romanii au in momentul de fata doar doua variante: ori finanteaza in continuare constructia combinatului, ori isi vand participatia detinuta, cei 27%. Prima varianta este exclusa categoric atat timp cat nici macar ucrainenii nu mai vor sa bage bani la Krivoi Rog.

In ceea ce priveste a doua varianta, aceea ca Romania sa-si vanda partea, desi aceasta ipoteza ar avea mai multe sanse de reusita, ea este totusi destul de putin probabila. Eventualii investitori nu vor sa preia in intregime ceea ce s-a facut la Krivoi Rog, ci doar liniile de productie a peletelor de minereu.

Partea de infrastructura – constand in scoli, spitale, blocuri si iazuri de decantare, toate proiectate si construite de firme romanesti – nu prezinta vreun interes pentru concernele internationale. Or, infrastructura aceasta a costat Bucurestiul aproximativ 180 de milioane $, bani la care nu se poate renunta asa usor.

Nici in privinta utilajelor livrate de romani situatia nu sta mai bine. Unele sunt depasite din punct de vedere tehnologic, iar altele pur si simplu nu mai pot fi folosite, deoarece timpul si rugina le-au scos din functiune.

Se pare ca era mult mai bine ca, dupa 1990, Romania sa adopte o atitudine mai rezervata in privinta investitiei de la Krivoi Rog, in loc sa tot sustina financiar constructia combinatului. Nicolae Vacaroiu si Theodor Stolojan, in calitate de prim-ministri, au ordonat chiar contractarea unor imprumuturi externe pentru a finanta proiectul.

In momentul de fata, desi nu mai construim nimic la Krivoi Rog, suportam totusi de la buget cheltuielile celor 90 de muncitori detasati acolo, care trebuie sa se asigure ca utilajele nu dispar pur si simplu. Iar aceste cheltuieli nu sunt deloc mici: cca 2 milioane de dolari in fiecare an.