de Mihai Balescu
la 12 Ian. 2019 Exclusiv
In filmul in cauza, cei 60.000 $ pe care ii pierde telespectatorul sunt o mostenire de la mama sa. Individul nu are casa, nu are o slujba stabila, prietena lui e gravida in 7 luni, ca urmare banii aceia picati din cer chiar l-ar putea ajuta, in multe feluri, sa-si puna viata un pic in ordine. Dar el ce face? Decide sa cumpere actiuni la o firma pe care o recomanda un prezentator TV.
Nicaieri pe parcursul filmului nu apare ideea ca modul cum a procedat respectivul este gresit. Nimeni nu ii reproseaza ca a facut o mare prostie, toti iau investitia aceea drept un lucru perfect normal, scenariul are in vedere cu totul si cu totul alte aspecte. Si lucrul acesta ma irita. De ce oare, atunci cand ai niste bani, primul lucru care iti vine in minte (si ma refer aici la societatea americana) este sa cumperi actiuni la diverse companii? De ce sa risti atat? Chiar asa de orbit esti de perspectiva unui castig fara munca?
Bursa este pana la urma o loterie ca oricare alta, ba chiar una foarte periculoasa pentru ca aici poti sa pierzi foarte mult sau chiar tot. Iar treaba asta este explicata excelent de catre un personaj dintr-un alt film, unul super-celebru - “Lupul de pe Wall Street”. Acolo brokerul Mark Hanna, interpretat de Matthew McConaughey, are un dialog fascinant cu “bobocul” Jordan Belfort, interpretat de Leonardo DiCaprio :
“- Da-i dracului de clienti. Uite cum stau lucrurile. Muti banii din buzunarul clientului in buzunarul tau.
- Dar daca faci bani si pentru client in acelasi timp, toata lumea are de castigat, corect?
- Nu. Regula nr. 1 pe Wall Street: nimeni, nici macar Warren Buffet, nimeni nu stie daca pretul unei actiuni va urca, va cobori, va stagna sau va oscila. Cu atat mai putin brokerii! Noi lucram cu praf in vant. Obiectul activitatii noastre nu exista, nu e real. Noi nu cream nimic, noi nu construim nimic.
Daca ai un client care a cumparat o actiune cu 8 si acum pretul a urcat la 16, el e al naibii de fericit. Vrea sa-si ia banii, sa-i incaseze, vrea sa-si ia castigul si sa fuga acasa. Dar noi nu-l lasam sa faca asta, pentru ca daca s-ar intampla asta totul ar deveni real.
Asa ca ce facem in schimb? Venim cu o alta idee geniala. O alta idee speciala, o alta situatie. Alte actiuni in care sa-si investeasca banii. Si facem asta din nou si din nou. Iar el va pune botu’ de fiecare data, pentru ca e dependent. Si crede ca se imbogateste, ceea ce chiar se intampla, dar numai pe hartie. Iar in tot acest timp noi, brokerii, ducem acasa bani adevarati: comisionul.”
Pana la urma n-ar trebui sa ma irite ce se intampla la americani. Vor sa-si bage banii in actiuni? Sa-i bage. Doar ca astfel nu fac decat sa ingrase asa-numita industrie financiara, o industrie care, asa cum spunea si McConaughey mai sus, nu creeaza nimic, nu construieste nimic. Ea e doar un parazit care s-a insinuat intre companiile care produc intr-adevar ceva (marfuri, servicii) si clientii acestor companii, reusind astfel sa puna mana pe o treime (!) din veniturile generate de economia reala.
Iar partea cu adevarat proasta este ca, atunci cand aceasta industrie financiara americana are probleme (cauzate, atentie, de propria ei lacomie), intregul mapamond are de suferit. Criza economica de acum 10 ani este inca vie in mintile tuturor.
Citeste si: CEC Bank a lansat Depozitul cu depuneri ulterioare
Sursa foto: www.pexels.com
Comentarii