Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor devine accesibil si persoanelor juridice, dar contra cost
csalb persoane juridicecost csalb firmenegocieri csalbnegocieri bancinegocieri ifn
Negocierile realizate in cadrul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) au adus un beneficiu de 2,67 milioane de euro consumatorilor si intregului sistem bancar din Romania in perioada 2016-2019.
Din total, 1,25 milioane de euro reprezinta diminuarea eforturilor de plata in anul 2019.
Astfel, concilierea in cadrul CSALB, disponibila persoanelor juridice pentru servicii de plata si emitere de moneda electronica.
Extinderea competentelor CSALB catre persoanele juridice, in urma implementarii in Romania a Directivei privind serviciile de plata, devine un proces firesc in existenta Centrului.
Dupa ce activitatea de conciliere dintre persoanele fizice si banci a cunoscut o crestere a notorietatii si a valorii beneficiilor de la un an la altul, acum ne confruntam cu o noua provocare. Persoanele juridice se vor putea adresa si ele CSALB pentru a intra in conciliere cu bancile, si nu numai, pentru o serie de spete care tin de serviciile de plata si de activitatea de emitere de moneda electronica.
Problemele care pot face obiectul solicitarilor unor entitati publice si private catre CSALB sunt diverse: de la operatiunile prin intermediul ATM-urilor, la transferuri intre conturi bancare, pana la operatiuni de plata facute prin internet banking sau prin telefonul mobil.
"Pot fi chemate la conciliere institutii precum bancile, emitentii de moneda electronica si companiile care furnizeaza servicii de plati si fac transferuri de bani. Daca, pentru persoanele fizice, concilierea in cadrul CSALB este gratuita, pentru persoanele juridice se va percepe o taxa de 993 de lei.
Aceeasi suma va fi perceputa si institutiei care furnizeaza servicii de plata si care va intra in conciliere cu persoana juridica de la care soseste solicitarea", a declarat Alexandru Paunescu, presedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Persoanele juridice pot trimite cereri de conciliere folosind aceeasi aplicatie online disponibila persoanelor fizice pe site-ul www.csalb.ro. Site-ul a fost adaptat in acest sens, dar raman active si celelalte metode de transmitere a cererilor (e-mail, posta sau direct la sediul CSALB).
Negocierile consumatori-banci: mai multe si mai valoroase
In 2019, au fost inregistrate la CSALB 2.117 cereri din partea consumatorilor, in crestere cu 65% in comparatie cu anul precedent (1.772 cereri pentru banci si 345 cereri pentru IFN-uri), si de peste 4 ori mai multe fata de anul 2017.
Dintre acestea, bancile au acceptat sa intre in negociere in aproape 900 de cazuri (664 de cazuri in cadrul CSALB si 207 de negocieri directe, dupa ce cazul a fost sesizat de Centru).
Suma rezultata din aceste negocieri in anul 2019 este de 1,25 milioane de euro, aproape la fel de mare cat valoarea beneficiilor din primii trei ani de activitate ai CSALB.
In 18% dintre cazurile solutionate la CSALB, beneficiile acordate consumatorilor depasesc 5.000 de euro si au fost obtinute prin reduceri sau stergeri integrale de sold, scaderea comisioanelor sau a dobanzilor si/sau restituirea unor sume incasate in trecut.
Cea mai mare pondere (43%) o au cazurile in care beneficiile acordate sunt intre 1.000 si 5.000 de euro.
Recordurile valorice inregistrate la CSALB sunt: record in stergerea sumei de 298.000 de lei pentru un consumator din Bucuresti; record in franci elvetieni: stergerea datoriei de 52.000 de franci pentru un consumator din Oradea; record in euro: sergerea a 44.600 de euro din soldul unui consumator din Maramures.
Chiar daca reprezinta cele mai importante reduceri din punct de vedere valoric, cazurile sociale nu insumeaza un procent semnificativ din numarul total de situatii solutionate in cadrul CSALB.
Potrivit CSALB, in comparatie cu bancile, IFN-urile nu au inteles la fel de bine beneficiile concilierii. Astfel, din cele 345 de cereri adresate IFN-urilor prin intermediul CSALB, 193 au fost clasate si doar 45 si-au gasit o rezolvare.
Dintre cererile clasate de banci in 2019, aproximativ 400 de cereri au fost respinse din motive nejustificate, iar alte 310 cereri au fost clasate din motive obiective (existenta legislatiei speciale cu privire la Biroul de Credit sau la credite de tip “Prima Casa”).
Consumatorii care se adreseaza CSALB vor sa vada, in primul rand, ca banca/IFN-ul a analizat problemele lor si ca institutiile financiare sunt dispuse sa le explice anumite detalii neclare din contract, sa fie deschise si transparente, chiar daca unele dintre concesiile pe care acestea le fac in cadrul procedurilor de conciliere nu modifica radical termenii contractului.
Cea mai frecventa nemultumire a consumatorilor este clasarea cererilor fara o justificare clara din partea bancii. Multi dintre ei nu au solicitari mari din punct de vedere valoric, dar asteapta ca bancile/IFN-urile sa ii trateze cu atentia cuvenita si sa comunice cu ei, prin intermediul conciliatorilor, de pe pozitii de echitate, incercand sa identifice solutii viabile problemelor lor.
CSALB recomanda consumatorilor care invoca situatii medicale pentru chemarea bancii/IFN-ului in conciliere, sa demonstreze cu documente situatia respectiva, luand in calcul faptul ca o problema medicala nu reprezinta a priori o conditie a acceptarii cererii de catre banca.