Pana la urma, ce nevoie avem de banci?

Pana la urma, ce nevoie avem de banci? bancisistemul bancarindustria financiara

Daca iei un credit de 80.000 de euro pe 30 de ani, pentru achizitionarea unei locuinte, la sfarsitul celor 30 de ani descoperi ca ai rambursat in total cca 270.000 de euro. Ai platit asadar 270.000 de euro pentru un bun care valoreaza doar 80.000 de euro si, logic, iti pui intrebarea: unde s-a dus diferenta de aproape 200.000 de euro? Ce ai primit in schimbul acestei sume colosale pe care ai platit-o bancii?
Bancile fac parte din asa-numita “industrie financiara”, o industrie care, spre deosebire de celelalte industrii, are o caracteristica foarte interesanta: nu produce nimic. Da, ea nu produce niciun bun concret, nu ofera niciun serviciu onest si masurabil, ci doar exploateaza sectoarele cu adevarat productive, insinuandu-se in relatia dintre furnizori si consumatori si creandu-si propriul instrument aducator de venituri, anume dobanda.

Am dat mai sus exemplul unei locuinte de 80.000 de euro pentru care se platesc dobanzi de aproape 200.000 de euro, dar ganditi-va ca mecanismul acesta functioneaza practic pentru orice tip de produs sau serviciu. Si asta deoarece orice furnizor de produse sau servicii are la randul lui de platit dobanzi bancilor, dobanzi pe care trebuie sa le acopere prin preturile practicate.

In aceste conditii, nu este de mirare ca exista voci (specialisti de calibru) care compara industria financiara cu un parazit cufundat in economia reala. Un parazit care nu numai ca se hraneste din corpul gazdei sale, dar care a si preluat controlul asupra creierului acesteia, facand-o sa creada ca ea, industria financiara, este un organ vital propriu, care trebuie protejat prin orice mijloace. Asa se si explica de ce pentru salvarea sistemului bancar american in timpul crizei de acum 9 ani s-au pompat 7.700 de miliarde $!

Deci, ce produce pana la urma industria financiara? Nimic. Doar ca, prin mecanisme complexe bazate pe dobanzi, reuseste sa isi adjudece in fiecare an o treime din banii din economia reala. Si macar daca mecanismele respective ar fi oneste, bazate pe reglementari legale. Nu. Se intampla adesea sa asistam la adevarate furturi (fara ghilimele) practicate de banci, asa cum se intampla, de pilda, in cazul comisionului de urmarire riscuri.

Comisionul de urmarire riscuri este un comision pe care banca il percepe in evantualitatea ca persoana imprumutata intarzie la un moment dat cu plata ratelor. El se calculeaza ca procent din creditul acordat si, desi aparent are un cuantum redus – sa zicem de 0,3% – trebuie retinut faptul ca el se plateste luna de luna la aceasta valoare, indiferent de suma rambursata pe parcurs.

Lucrurile devin mai clare daca discutam un caz concret – un credit de 16.000 de euro, pe o perioada de 120 de luni, situatie in care comisionul de urmarire riscuri de 0,3% inseamna 48 de euro. Suma aceasta se regaseste lunar pe desfasuratorul de credit si, cumulata pe parcursul celor 120 de luni, inseamna 5.760 de euro (!). Pentru ce plateste clientul acesti bani?

In principiu, raspunsul la intrebarea de mai sus ar fi ca aceasta suma este o masura de siguranta pe care si-o ia banca, dat fiind ca ea nu are de unde sa stie, la semnarea contractului, cat de serios este clientul respectiv. OK, dar asta presupune ca la sfarsitul celor 120 de luni, daca plata ratelor a decurs fara incidente, cei 5.760 de euro sa fie returnati clientului. Ori asta nu se intampla, suma in cauza este inregistrata de banca drept venit din dobanzi!

Vorbim aici despre un adevarat furt, cu atat mai mult cu cat comisionul de urmarire riscuri nu se regaseste printre cele mentionate la articolul 36 din OUG 50/2010, care spune foarte clar ce comisioane poate percepe o banca pentru un credit acordat.

Iar argumentul cum ca respectivul comision a fost acceptat de client prin semnarea contractului este jenant – cum ar fi putut acesta sa citeasca un contract de zeci de pagini in cele 5 minute in care banca i l-a lasat, cu generozitate, la dispozitie?

Sa mai spunem in final un lucru: un studiu realizat la nivel european arata foarte clar ca cei care contracteaza credite bancare au o educatie financiara mult mai slaba decat a celor care nu contracteaza credite. Altfel spus, cu cat esti mai ignorant in materie de dobanzi, rate, comisioane, penalitati de intarziere, reesalonare, refinantare, Euribor, Libor, Robor, cu atat te imprumuti mai voios si mai consistent.

Nu e de mirare, in aceste conditii, ca sistemul bancar va trai bine-mersi decenii de acum inainte. Si nu numai ca va trai, dar va prospera (ca si pana acum, de altfel).