Premiile Nobel, rod al dobanzilor din investitii
premiul nobelalfred nobeldobanziinvestitii
Suntem in saptamana anuntarii castigatorilor Premiilor Nobel. Putini stiu ca banii care recompenseaza ceea ce se presupune a fi mintile si caracterele cele mai luminate ale Pamantului provin din performantele unui fond de investitii.
Spre sfarsitul anului 1895, cu un an inainte de propriul sfarsit, savantul si industriasul suedez Alfred Nobel isi semna testamentul, al treilea si ultimul, dand dispozitie ca aproape intreaga sa avere safie pusa si administrata intr-un fond special care sa investeasca in active sigure.
Familia lui Nobel s-a opus vehement acestei dorinte astfel ca abia in 1901, s-a reusit acordarea primului premiu. In 1901, capitalul fondului era de 31.587.200 de coroane suedeze, echivaland cu 1.716.237.975 de coroane, in decembrie 2013.
Din veniturile aduse de fondul de mai bine de 31,5 milioane de coroane urma ca, anual, sa fie retrasi bani pentru recompensarea celor care, "in anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii".
Trebuia sa fie premiate cele mai importante descoperiri din domeniile stiintei dar si cele mai importante opere literare si actiuni ale oamenilor de stat, sub forma premiilor Nobel.
Premiul Nobel pentru fizica este primul pomenit in testamentul lui Alfred Nobel. Urmeaza cele pentru chimie, fiziologie sau medicina, literatura si pace.
In acest an, suma pentru fiecare dintre cele cinci premii, plus cel pentru stiinte economice, este de 8 milioane de coroane, aproximativ 881.000 de euro.
In 1968, Sveriges Riksbank (Banca Nationala a Suediei), cea mai veche din lume, a infiintat acest din urma premiu, in memoria lui Alfred Nobel.
Premiul pentru stiinte economice se bazeaza pe o donatie facuta Fundatiei Nobel, de catre Sveriges Riksbank, la 300 de ani de la infiintarea ei.
In 1901, in primul an al acordarii premiilor Nobel, valoarea fiecarei categorii era de 150.782 de coroane, echivaland cu 8.192.489 de coroane, la valoarea din 2013.
Cea mai mica suma platita a fost, in 1923, de numai 114.935 de coroane (3.030.566 de coroane, la valoarea din 2013), reprezentand 34% din valoarea initiala, din 1901. In procente, cea mai mica valoare fata de cea initiala a fost de numai 28%, atinsa in 1919, cand premiul a fost de 133.127 de coroane (2.273.702 coroane din 2013).
Cea mai mare valoare platita, de care au beneficiat laureatii din 2009 pana in 2011, a fost de 10 milioane de coroane. In 2011, premiul reprezenta 144% din valoare initiala, cea mai mare atinsa vreodata, in timp ce, anul trecut, la un premiu de 8 milioane de coroane, reprezenta numai 98%.
De remarcat ca si valoarea capitalului fondului de investitii s-a schimbat. Daca, in 1978, era de 190,2 milioane de coroane, reprezentand 42% din valoarea initiala, in 1999, capitalul era de 4.790.253.731 de coroane, valoarea in procente comparata cu suma initiala fiind de 279%.
Desi Alfred Nobel se pare ca nu considera economia si finantele atat de importante pentru a fi instituit el insusi un premiu in domeniu, iata ca isi plasa avutia intr-un fond de investitii ai carui bani au fost pusi la treaba si au ajutat la cladirea celei mai prestigioase recompense.
Foto: Wikipedia