PNTCD-istii il vor pe lista lor, la europarlamentare, pe Sebastian Bodu
bodueuroparlamentarepntcdlista
Sebastian Bodu este invitat de Partidul National Taranesc Crestin-Democrat (PNTCD) sa se inscrie in partid si sa candideze la alegerile europarlamentare pe lista partidului.
„Invitatia adresata public si oficial lui Bodu este parte a procesului de renastere a PNTCD prin aducerea alaturi de partid a tururor celor din generatia tanara a anilor 90, care cred in proiectul de tara al lui Corneliu Coposu, care s-au saturat de politicianismul, de oportunismul si de incompetenta ce domina politica romaneasca si care vor sa lupte pentru valorile si principiile noastre: libertate personala si economica, prosperitate, morala crestina, domnia legii”, a anuntat partidul.
Fost membru al Tineretului Universitar National-Taranist, in anii 90, Sebastian Bodu este unul dintre oamenii care au initiat, in anul 2005, lupta anticoruptie si lupta pentru intarirea statului de drept in fata agresiunii permanente a structurilor de tip mafiot.
„Ca presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Bodu a declarat razboi evaziunii fiscale si mafiei din fotbalul romanesc, ultima actiune incununata de succes in urma cu o saptamana, prin condamnarile din Dosarul Transferurilor”, mai spun reprezentantii PNTCD.
De asemenea, ca europarlamentar al Partidului Popular European, Bodu a aparat constant valorile familiei traditionale si morala crestina.
„Principialitatea, consecventa si competenta probate de Bodu in activitatea publica, precum si afinitatea doctrinara a domniei sale cu PNTCD, ne determina sa-i adresam invitatia de a veni alaturi de noi, in partidul lui Corneliu Coposu”, spun politicienii PNTCD.