Stiluri de comunicare - Submisivul
analiza psihologicaagresivitatepersoana submisiva
'Nu stiu exact ce sa spun...', 'Nu sunt foarte priceput...', 'Tu stii mai bine ca mine...', 'Stiu ca ar trebui sa nu-mi spun parerea...', 'Scuzati-ma ca intervin...'
Expresiile de mai sus sunt cele la care apeleaza in discursul lui
submisivul, atunci cand si-a facut curaj sa spuna si el ceva! Si asta nu se intampla tocmai des, intrucat, de cele mai multe ori, el tace, se retrage in propriul teritoriu, fuge de orice situatie care implica afirmarea personala, evita asumarea responsabilitatii pentru implinirea propriilor nevoi si drepturi, abandoneaza conflictul in favoarea celuilalt si pare sa transmita mesajul: “Drepturile si nevoile tale conteaza; eu aproape ca nu exist. Fac tot ce vrei si spui tu, pentru ca eu nu merit nimic.”
Intuiesti nota de tristete si nemultumire din atitudinea submisivului? El sufera in tacere din cauza
neincrederii in fortele proprii, este macinat de o
permanenta autocritica “ucigatoare” si ruleaza in minte necontenit
asteptari negative in legatura cu orice situatie care il obliga la exprimare personala.
Recunosti un coleg, un subaltern, un prieten, sau o alta persoana din viata ta?
Daca iti este dificil, inseamna ca toate eforturile ei de a trece neobservata au avut efect. Foarte probabil, s-a conformat hiperamabil si hiperpoliticos la toate cerintele tale, crezand ca ar gresi daca ar incerca sa refuze. Sau poate iti vine in minte faptul ca
o astfel de persoana ai putea fi chiar tu - care te regasesti des in situatia de a-ti estima gresit limitarile personale, ceea ce iti ingreuneaza foarte mult eforturile de a lua decizii si a le sustine, ajungand, mai de graba, sa te ascunzi de confruntari sub masca concilierii sau tactului.
Sau iti dai seama ca un submisiv este prezent in viata ta chiar in acest moment. Parca il si vizualizezi: capul plecat, corpul inclinat in fata, ca si cand ar cauta sa se sprijine pe ceva, umerii trasi si pieptul ascuns in spatele unui obiect cu rol de scut, tinuta umila asociata cu privirea evitanta si vocea stinsa. Ai putea crede ca e lipsit de orice instinct agresiv. Ei bine, te-a pacalit! Submisivul este si el inzestrat cu instinct agresiv. Ceea ce face diferenta este forma in care cel dintai alege sa isi manifeste instinctul agresiv.
Frica de a fi respins, criticat si durerea pe care i-o genereaza conflictul il determina pe submisiv sa nu-si exprima gandurile, trairile si nevoile pentru ca se asteapta ca afirmarea lor sa intre in conflict cu ale celorlati.
Dar ce sa faca submisivul nostru cu energia nativa care rezulta din instinctul agresiv? Pentru ca eliberarea externa a acestei energii este o varianta inacceptabila pentru un submisiv, atunci el o va orienta catre interior. El isi gestioneaza agresiunea in doua feluri:
1. El ajunge sa se
autoagreseze, sa creasca in interiorul lui un adevarat persecutor, ca urmare a acumularii de instincte agresive inabusite constant odata cu trecerea timpului. Ar fi de dorit sa nu te afli in preajma lui daca aceste energii tensionate ar fi eliberate catre exterior fara cenzura!
2. El
atribuie propriului instinct agresiv celuilalt, care este perceput cu o forta dubla – data de propria lui agresivitate, dar si de agresivitatea proiectata de catre persoana submisiva.
La ce ti-ar putea folosi aceasta scurta analiza psihologica?
Aceste informatii te pot ajuta sa afli ca viata nu e tocmai comoda alaturi de o persoana submisiva (indiferent de tipul relatiei: profesionala sau personala). In plus, ar putea exista riscul de a fi mereu tras in jos spre nivelul lui redus de incredere in fortele proprii.
Cum te poate afecta potentialul agresiv reprimat al persoanei submisive?
Forta acelui persecutor ascuns sub masca duioasa a supunerii te poate incita sa raspunzi pe masura … adica sa agresezi! Rezultatul? Un sentiment amar de vinovatie pentru actiuni care nu te reprezinta, dar pe care le-ai intreprins ca urmare a reactiei la „provocarile” partenerului submisiv. Mai mult, ori de cate ori inregistrati o reusita, iti va fi foarte dificil sa impartasesti cu el bucuria, pentru ca el va avea grija sa-ti aminteasca necontenit ca el nu merita. In final, vei ajunge, probabil, prin a ajunge intr-o buna zi extenuat si saturat de permanentele provocari de a lua decizii sau a avea initiative in locul lui. Cam acesta ar fi pretul pe care-l platesti partenerului tau submisiv.
In tot acest timp, el traieste satisfactia de a nu-si asuma responsabilitatea trairilor si nevoilor personale, plasandu-se, astfel la adapost de esecuri si dezamagiri. Paradoxul este ca bine ar fi sa greseasca, pentru ca astfel ar inregistra un succes: acela de a actiona. O actiune, fie ea si de a gresi, tot e mai buna decat o non-actiune - prin care iti pierzi independenta si iti negi nevoile.
Pentru un “refresh”, poti reciti
„Comunicam sau agresam? Stiluri de comunicare - agresivul”
In articolul urmator vor aborda stilului asertiv.
Autor: Diana Onila (trainer & psiholog consultant iD learning)
