Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Centenarul Marii Uniri: Astazi, acum 100 de ani. Cum se vedea Romania in presa de acum un veac (II)


Centenarul Marii Uniri: Astazi, acum 100 de ani. Cum se vedea Romania in presa de acum un veac (II)
de la 02 Iul. 2018 Exclusiv
Centenarul Marii Uniri: Astazi, acum 100 de ani. Cum se vedea Romania in presa de acum un veac (II)
Tags: centenaristoria romanieianul centenarului

Intrata in primul razboi mondial in 1916, de partea Antantei, dupa doi ani de neutralitate, Romania a pierdut, la propriu, teren, Bucurestiul a fost ocupat de trupele germane (in decembrie acelasi an) iar principalele institutii ale statului, Curtea regala, Guvernul, Parlamentul, Banca Nationala, Curtea de Casatie si Justitie au fost nevoite sa se retraga la Iasi.


Astfel, Iasiul a devenit capitala unei Romanii mai mici decat fusese vreodata.

In 1917, in bataliile de la Marasti, Oituz, Marasesti, armata romana a reusit sa apere Moldova in fata ofensivei trupelor Puterilor Centrale dar, dupa ce, din pricina izbucnirii revolutiei bolsevice, nu a mai putut conta pe sprijinul armatei ruse, a fost nevoita sa semneze (in martie, la Buftea - forma preliminara, apoi in mai, la Cotroceni - forma finala) un Tratat de pace umilitor cu Puterile Centrale.

Cele doua camere ale Parlamentului au ratificat tratatul, dar acesta nu a fost niciodata semnat si promulgat de catre Regele Ferdinand.

Desi unirea Basarabiei cu Romania fusese votata la 27 martie/9 aprilie 1918, la Chisinau, de Sfatul Tarii, si ratificata prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918, Romania se gasea intr-unul dintre cele mai neprielnice momente ale istoriei sale, "captiva" a unui tratat de pace care aproape ca-i anula existenta si cu teritoriul ciopartit.

Viata insa, cu bune si cu rele, mergea mai departe. Vom face, in serial, o calatorie prin Romania de acum 100 de ani rasfoind doua dintre ziarele care apareau in epoca: cotidianul de limba romana "Drapelul" de la Lugoj, si cotidianul "Renasterea", care aparea la Bucuresti.   

Un numitor comun in presa de acum 100 de ani erau opiniile privind iminenta prabusire a regimului bolsevic, proaspat instaurat in Rusia. Dupa cum istoria a demonstrat, regimul cu pricina avea, intr-adevar, sa se prabuseasca, insa abia peste 75 de ani.

Atenti la tot ce se petrecea in vestul Europei, jurnalistii din epoca au reprodus in ziarele lor depese de presa care anuntau izbucnirea unei epidemii de gripa. Cum depesele cu aceasta stire erau in limba engleza si cum, in vocabularul limbii romane inca nu-si facuse loc cuvantul "gripa", jurnalistii nostri au preluat ca atare cuvantul "influenza" (gripa) din engleza, astfel incat isi anuntau cititorii ca Occidentul este prada unei epidemii de "influenta".

Cat de sarmani erau pana si hotii in epoca se vede din faptul ca erau multumiti cand reuseau sa fure un palton, un ham sau o pereche de pantaloni.

Dar corpul didactic o ducea oare mai bine? Intr-un denunt primit de Ministerul instructiunei publice se arata ca onor cadrele didactice obisnuiau sa primeasca, in epoca, "foloase necuvenite", cum li se spune acum, constand in ulcele cu untura, saculeti cu faina, gaini si alte raritati...

Asadar astazi, acum 100 de ani:

"Drapelul", 2 iulie 1918

Stiri marunte:

Din Viena se comunica ca Maj. Sa Regina Zita s’a imbolnavit de influenta, astfel ca e silita sa petreaca inca vre o cateva zile la Eckartsau.

Din Budapesta se comunica ca in zilele acestea se va incepe comunicatie postala de aeroplane intre Budapesta si Viena, la care se va alatura apoi comunicatie aeriana intre Budapesta - Arad si Cluj

Informatiuni:

Monitorul Oficial publica ordinatiunea ministeriala pentru complectarea ordinatiunii date zilele trecute, referitor la rechizitionarea cerealelor. In sensul acestei ordinatiuni, pe seama unui muncitor agricol, femei si barbati trecuti de 15 ani din grau, secara si orz cap 15 chilograme pro luna.

Tinerii plugari, grupati in jurul Reuniunei romane de lectura din Bocsa romana, au aranjat in prima zi de Sf. Rusalii petrecere impreunata cu cantari si teatru.

A aparut "Cantece din razboi" adunate de Dr. Dimitrie  Cioloca. Cartea se extinde pe 96 pag. si cuprinde 32 poezii foarte frumoase scrise de vitejii nostri de pe front. Intre ele se afla scrise de vitejii de pe campurile de onoare si de 4 soldati din Bucovina, cari sunt redate in graiul lor de acasa.

"Drapelul", 4 iulie

Unirea Basarabiei

Guvernul din Ucraina a protestat in contra unirii Basarabiei cu Romania. La protestul acesta raspunde guvernul roman in nota trimisa in copie ministrilor acreditati pe langa statele neutre.

Guvernul roman se socoate dator sa arate ca Basarabia n’a fost anexata de Romania, precum afirma nota ucraineana, ci ca s’a unit cu patria-mama, in puterea unui vot exprimat aproape in unanimitate de catre Sfatul Tarii, adunarea nationala si legiuitoare a republicei moldovenesti din Basarabia.

Nu este la cunostinta guvernului roman ca ar exista in Basarabia vre-o regiune unde poporatia sa fi declarat ca este ucraineana si sa fi cerut sa fie alipita de Ucraina.

Prefacerile in Rusia

Procesul de prefacere rusesc a ajuns la o faza noua. Tocmai precum s’a prabusit deodata regimul tarist absolutistic, tot asa s-a dat peste cap acum si regimul bolsevic, dovada exemplara ca toata actiunea provoaca reactiune. Precum s’a spulberat in vant imaginea idealizata a "Sfantului Tar"  cuprinsa in rugaciunea zilnica a maselor largi ale poporului rusesc, dovedindu-se de o credinta desarta, asemenea a disgustat acele masse extremitatile ajunse la absurd ale regimului bolsevic (...)

Desi din pleiada stirilor adesea contrazicatoare e greu a forma o imagine clara asupra evenimentelor, un lucru insa pare cert, anume ca zilele regimului bolsevic sunt numarate.

Informatiuni:

Morbul misterios ce bantuise luna trecuta in Spania intreaga a trecut acum la Germania, de unde apoi s-a raspandit si la noi. In Berlin se imbolnavesc zilnic de influenta peste 200 de persoane. Fata de epidemia aceasta misterioasa stiinta medicala sta neputincioasa. Spre noroc morbul nu e de natura periculoasa si dupa vre-o cateva zile trece.

"Drapelul", 6 iulie

Stiri marunte:

Din Berlin se comunica ca in urma crizei de panza si stofa s’a ivit necesitatea de a folosi cantitatea enorma a steagurilor cari si-au pierdut farmecul pentru a se face haine din ele.

Informatiuni:

Miercuri seara a reposat pe neasteptate sultanul Mohamed al V-lea dupa o domnie de 9 ani, in etate de 74 ani.



"Renasterea", 1 iulie 1918

Conferinta ruso-japoneza la Omsk

Stockholm: La Omsk au loc actualmente conferinte importante intre guvernul rus si japonez in privinta operatiunilor comune in contra trupelor bolsevice. Si China este reprezentata la aceste tratative.

Ultimele informatii:

Concertul anuntat al maestrului Enescu in beneficiul Crucei Rosii va avea loc in sala Ateneului Roman la 8 iulie orele 9 jumatate seara.

Inceput de incendiu

Eri pe la orele 5 d.a. la pravalia d-lui Filip Dumitru din str. Sfintilor No. 40, s-a declansat un inceput de incendiu. Lucratorul de la bucatarie voind sa faca focul a scapat clondirul de gaz din mana. Gazul risipindu-se in toata odaia a luat foc mobilierul din bucatarie precum si hainele lucratorului, ceia ce a pricinuit acestuia usoare rani.

Fapte diverse:

In strada Kalimache No. 19, niste indivizi necunoscuti au intrat in grajdul d-lui Anton Constantin furandu-i un ham de chinga, un palton cu guler de astrahan, o manta de postav si o pereche de pantaloni.

"Renasterea", 2 iulie

Steaua cea noua

In seara de 9 iunie d. Courvoisier, astronom de la Berlin, uitandu-se pe bolta cereasca a observat cu mirare, in constelatia Vulturului, o stea noua. In aceiasi seara la noi a observat-o si d. I. Rosetti Balanescu (...)

Ex-Tarul Rusiei traeste

Dupa o telegrama particulara a corespondentului lui  "Berliner Tageblatt" oficiul maresalului palatului din Darmstadt a primit de la guvernul rus prin mijlocirea ambasadei rusesti din Berlin stirea ca ex-tarul se afla in siguranta si sovietul orasului Ecaterinburg a raportat ambasadei rusesti din Berlin ca toate stirile despre asasinarea tarului detronat sunt lipsite de temeiu.

"Renasterea", 3 iulie

Huiduirea d-lui Take Ionescu in gara Ploesti. Ploestenii au primit cu o ploae de oua clocite trenul fugarilor

Primirea pe care opinia publica a facut-o trenului Take Ionescu este mai mult decat eloquenta: ea depaseste simpla semnificare pentru a se ridica la valoarea simbolului. Trenul acesta care s’a scurs in Moldova intr-o indiferenta care nu este lipsita de o nuanta de dispret, a provocat in gara Ploesti sgomotoasa manifestatie a indignarei publice.

O avalansa de invective, huiduieli, oua clocite si legume stricate a acoperit trenul fugarilor a caror legiune brava si cavalereasca este comandata de Take Ionescu. Ploestii este orasul natal al lui Take Ionescu si tocmai Ploestii fac d-lui Take Ionescu cea mai violenta manifestatie (...)

Concursul de oina din Parcul Carol

Duminica 30 iunie a avut loc la Parcul Carol I concursul general al jocului Oinei.

Jocul a luat intrerupere la orele 8 jum, din cauza intunericului.



"Renasterea", 4 iulie

Cersetorii. Cum se speculeaza caritatea publica

De la o vreme stradele si localurile publice din Capitala abunda de cersetori. De sigur sunt multi nenorociti, desmosteniti ai soartei, cari sunt nevoiti sa intinda mana la coltul stradei si sa cerseasca obolul trecatorului.

Nu este insa mai putin adevarat ca sunt multi cari gasesc foarte comod sa-si procure existenta speculand caritatea publica.

Atunci cand caritatea publica este rau indreptata, atunci ea devine o actiune sociala rea, caci incurajeaza vitiul si lenea, sustragand de la munca cinstita atatea brate cari ar putea fi utilizate spre binele general.

Ultimele informatii:

In luna iunie 1918, la Biblioteca Academiei Romane au fost consultate 1028 volume, de 325 cititori;

Ministerul instructiunei publice a luat dispozitiunea de a interzice corpului didactic sa primeasca chiar buchete de flori din partea elevilor sau a parintilor acestora. Masura a fost luata in urma unor denunturi cari relevau cadouri, constand in oale cu untura, saculete cu faina, gaini si alte raritati ale vremii;

Epidemia de influenta, cari a aparut in Spania si a bantuit Parisul, se raspandeste acum si in Londra. Londra intreaga este cuprinsa de influenta. Farmaciile din Londra sunt asaltate. Spitalele ticsite de bolnavi. Londra blestema aceasta contagiune rautacioasa, care intrerupe intr-un mod neplacut mersul normal al vietei zilnice. Londra s’a transformat intr-o singura odaie de bolnavi.

"Renasterea", 5 iulie

Stiri artistice. Spectacole

Parcul Oteteleseanu reia admirabila opereta "Pericola" de Offenbach, in care exceleaza simpaticul tenor Leonard;

Gradina Blanduziei: Compania de comedii Cigallia continua seria inceputa cu atata antren cu comedia bufa "Zozo";

Arena "Amicii Orbilor" mentine pe afis revista "Tato, nu te supara!" in care principalii artisti ai companiei "Gabrielescu" creiaza tipuri de actualitate;

Gradina "Caminul Cultural" - vesela revista de moravuri evreesti "Hop si eu" cu cei doi simpatici artisti Segalescu-Berger.

Iasul va resimti in curand lipsa de paine

In adevar, la consfatuirea ce a avut loc eri, de membrii comitetului de alimentare din directiunea economica, s’a luat act de declaratiunea ca incepand de la 26 iunie nu se va mai fabrica paine, din lipsa de grau (...)

Aeroplane bombardeaza Parisul

Parisul si departamentele din imprejurimi au stat in noaptea trecuta sub impresiunea unei incursiuni a aeroplanelor germane (...)

Un nou partid al muncitorilor

Sambata s’a infiintat la Londra un partid nou al muncitorilor, la care politicianii nu pot participa. Partidul va lupta in contra pacifistilor. Nu este inca cunoscut ce punct de vedere va ocupa noul partid fata de capital si munca.



"Renasterea", 7 iulie

Biserica si oina

Ministerul invataturii si al educatiunii publice, care e si minister al cultelor, patroneaza jocuri de oina la Parcul Carol, cari se fac in dimineata zilelor de Duminica, adica in ziua repaosului duminical si mai cu seama al mergerii la Biserica.

Tara aceasta este ea destul de needucata si tocmai ministerul cultelor da raul exemplu de a pune copii la joaca in ceasurile de rugaciune?

Ni se pare ca, dupa cele trecute, ar trebui sa invatam ceva mai mult in ce priveste educarea tineretului, care nu stie sa se mai teama de Dumnezeu.

In aceasta tara, unde valorile sufletesti au fost calcate in picioare, pare ca a ramas aceiasi nesocotire a celor mai inalte interese morale.

Recolta vinului din 1918. Se pune la cale acapararea cotei disponibile lasata podgorenilor

Dupa cum se stie, in urma unui aranjament intervenit intre Administratia Militara din teritoriul ocupat si cultivatorii de vii, acestia din urma s’au obligat sa predea Administratiei Militare o cota de 70% din productiunea vinului.

In momentul de fata au aparut acaparatori cari, sub o forma deghizata, cauta sa obtie autorizatiunea necesara pentru ca sa cumpere dela podgoreni intreaga cota de 30% ce le’a ramas si odata ce vor avea acaparata toata aceasta cantitate sa o vanda in comert cu preturi fantastice.

Miscarea artistica si literara

Evenimentele care au framantat atat de adanc si intens tara noastra au gasit - cum era si firesc - un adanc ecou in sufletele scriitorilor nostri. Simtirea lor a fost rascolita si un impuls de o inspiratie noua s’a revarsat pe lira lor.

In unii scriitori ultimele comotiuni au atins fibre mari, in altii au redesteptat coarde care nu vibrase de mult.

Astfel, vigurosul nostru prozator Ion Gorun, cari in tinerete a publicat un volum de versuri, a simtit redesteptandu-se in sine poetul uitat. Ion Gorun a scris, sub impresia tragicelor momente pe cari le-am trait, o serie de poezii pline de vibratii energice si de patriotism intre care un admirabil "Imn Patriei".

Va urma



Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 2 voturi.
Manager


Newsletter zilnic GRATUIT
7 modele de contracte si formulare - actualizate conform GDPR 2019
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
7 modele de contracte si formulare - actualizate conform GDPR 2019
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "7 modele de contracte si formulare - actualizate conform GDPR 2019".


Recomandari MANAGER.RO


Cele mai citite stiri




Advertisement
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"7 modele de contracte si formulare - actualizate conform GDPR 2019"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016