Ce alegeti: poza sau o mie de cuvinte?
vremesarutcuplu
Am asteptat-o. Multa vreme. Am ajuns infrigurat de emotie, cu gulerul camasii ud de transpiratie. Alergasem sa pot ajunge un pic mai repede decat ea, sa vad daca vine cu pas grabit, doritor sau cu unul taraganat, sovaielnic.
Am tras aer in piept sa-mi aduc aminte in detaliu cum miroase, cum se simte aleea inainte de ea. Am fixat cu ochii copacul din dreapta si mi-am zis sa-i propun prosteste sa ne scrijelim numele acolo. Prin minte mi-a trecut ca ma va refuza si ca se va supara la inceput, apoi va rade. De idee, nu de mine, caci ma iu...
Mi-am frecat palmele una de alta si am inceput sa bat incet ritmul cu calcaiele pe pamantul din fata bancii. Iarba se rosese. Sau poate ca nu fusese niciodata acolo. Am gasit o scama pe palton, de un rosu aprins care m-a suprins. De unde o fi aparut? O fi adus-o vantul? Sigur am luat-o din metrou de la doamna cu riduri crancene din care curgeau toate: carnuri, lacrimi, ite de pulover. Oribila faptura. M-a scarbit decrepitudinea si faptul ca parea ca nu-i pasa ca e acolo si stanjeneste. Imaginea ei s-a lipit de mine ca o boala. Si se pare ca nu numai imaginea.
Nu a trecut prea multa vreme sa ma impacientez. Nu ma supar. Poate sa intarzie un pic. E cocheta. Vantul bate un pic mai tare acum, caci se insereaza si e si frig. Toamna asa se intampla. Devine mai aspra spre iarna. Isi pierde blandetea. S-au ridicat frunzele din jur si mi s-au asezat in poala. Le-am dat la o parte si nu am putut sa nu remarc cat de repede mi s-au sfaramat intre degetele. Nu am vrut sa le distrug, doar sa le alung. Nu ma mai controlez asa de bine. Folosesc o forta prea mare in degete. De fapt, unghiile de la mana stanga s-au infipt atat de adanc in palma, incat a-nceput sa ma doara, sa sangereze aproape. Nebunie. Daca-mi rod unghiile ma va vedea cu siguranta si va crede ca sunt copil, ca nu pot avea grija de ea, ca nu pot conduce dansul. Nu, nu sunt eu acela. M-am pregatit, sunt un dur, pot, la o adica, sa zic ca am unghiile lungi pentru ca stiu sa cant la chitara. Dar e vorba de mana stanga.
Ce-are a face? Artistul tot artist. Aberez. In codul bunelor maniere i se permite fetei sa se lase asteptata. Suntem inca in parametrii propusi: zambet de intalnire, mana pe picior...
M-am intors la batut ritmul. Vreau sa mergem la pas in sus pe carare pana la fantana unde sa-i dau prima moneda pe care am pastrat-o eu in pusculita sa-si puna o dorinta. Daca totul merge bine, voi indrazni sa o iau de mijloc. Mi-ar placea sa aiba paltonul crem, cu cordon in talie, caci ma omor dupa floarea aia brodata. Incepe undeva pe la mijlocul spatelui cu o corola puternica, mirositoare aproape si continua pana jos, sub fese, unde se termina intr-o tulpina stravezie. I-as lua conturul cu degetele, dar nu sunt sigur ca ar sta linistita suficient de mult. Se misca intr-una, rade, clipoceste, face gesturi cu mana, fumeaza. Asta nu-mi place. Nu-i mai vad chipul din cauza fumului. Uneori, cand trage tare in piept din tigara, i se dilata narile intr-un fel care mi-aminteste de bunica-mea. Urata faptura. Uriasa si tacuta ca o mare plina de rechini, bine, in cazul ei de blesteme si planuri diabolice de a-mi fura copilaria. Ca atunci cand trebuia sa plec cu mama si s-a asezat imensa pe tractorasul meu de lemn, sfaramandu-l.
Vine cineva! A, e un cuplu, dar sunt subtiri si mici amandoi, ca par o singura persoana. Nu pot sa nu remarc ca ea are un palton cu cordon in talie. Fara floare insa. Nici n-ar avea cum. N-am mai vazut un astfel de model. Cred ca e facut pe comanda. Inghit insec, caci el o mangaie pe par si o saruta apoi pe buze. Se opresc in fata mea si ii traseaza conturul buzelor cu limba, delicat, pervers. Ea ofteaza, dar il respinge un pic, doar atat cat sa nu-l supere. Sa poata relua jocul mai incolo.
Imi pare rau ca nu mi-am adus o carte, sa citesc acum cand n-am ce face. Nu ma pot aduna sa intonez mantre. Cate strofe avea Luceafarul? In ce an a murit Slavici? E multa galagie la mine-n cap. Mai bine cant. "Cand iti vad chipul stiu ca n-as schimba nimic la el, caci esti minunata". Nu, nu suna bine. Poate "Te voi iubi pana cand raiul va inceta sa ploua, te voi iubi pana cand stelele vor cadea de pe cer pentru mine si pentru tine". Da, asta-i cu totul altceva.
Ma bucur ca am avut curajul sa o chem sa ne plimbam. Nu e o persoana dificila, din contra. Odata mi-a dat 10 lei pentru masina aia uruitoare de facut cafea. Am primit doar zahar in pahar. Il am si acum acasa. A trebuit sa-l acopar cu o bucata de carton, sa nu mi-l fure furnicile pe tot.
Totul va merge ca pe roate, nu va fi ca si cum se schimba polii, sunt o persoana realista, cu capul pe umeri. Nu-mi imaginez ca imi va mirosi respiratia si o va simti dulce pana la lesin. Nu cred ca privirea mea va fi atat de ademenitoare, incat sa se legene neajutorata pe picioare pentru a-mi cadea pierduta in brate.
Se face tarziu. Parcul ramane gol. Se duc si maturatorii. Fac ochii mari, caci parca mi-e si un pic foame. Imi amintesc acum: am uitat sa o chem. De la intamplarea cu cei 10 lei si cu masina de cafea nici nu am mai vorbit macar. Cand a fost asta? Ieri, acum un an? Despre ce gandeam?
Am obosit, asa ca o sa vin si maine la aceeasi ora. Sper ca porumbeii vor fi tot aici, la fel si frunzele.
Am asteptat-o. Multa vreme.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
