Lectia de tango financiar
criza greciacriza argentinahiperinflatie
Insulele Falkland apartin Marii Britanii. Argentinienii le spun Malvine si le revendica si acum, pe cale diplomatica. In 1982, le-au revendicat pe calea armelor, le-au detinut pret de cateva saptamani, dupa care le-au pierdut din nou.
Si acum, argentinienii, mai ales cei trecuti de prima tinerete, lacrimeaza cand vorbesc despre Malvine. Unii si-au rugat prieteni de alte cetatenii decat cea britanica si argentiniana, care au calatorit in insule, sa le aduca niste pamant pe care il pastreaza, in pungi de plastic, langa icoane.
Iata ca, la 30 de ani de la conflictul armat, presedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a cerut, in cadrul discutiilor Comitetului ONU pentru Decolonizare, inceperea negocierilor pentru suveranitatea insulelor Falkland. De Kirchner a intrebat cum poate pretinde Marea Britanie, de la 14.000 de kilometri distanta, ca insulele sunt parte din teritoriul britanic.
Intrebarea nu are nicio relevanta mai ales cand ii este adresata statului care a detinut si inca mai detine cel mai mare imperiu colonial. Si nici macar nu este nevoie sa ai aceasta calitate. Zeci de state, aflate la distante mult mai mari decat cei 14.000 de kilometri, detin teritorii in Antarctica.
Asadar, argentinienii lacrimeaza si suspina cu gandul la Maldive. In schimb, se pare ca au uitat ca scurtul razboi cu Marea Britanie a generat ceva mai rau decat o infrangere militara... o infrangere financiara, cauzata, in mare parte, si de acest razboi, de un tango in care adminisitratorii resurselor si-au dat cu stangul in dreptul.
Ca in cazul unei boli perfide, germenii s-au instalat, au incubat in timp, astfel incat boala s-a declansat sapte ani mai tarziu, in 1989, in probabil cea mai grava criza din istoria tarii.
In februarie1989, inflatia ajunsese la 10%. Inflatia… lunara ajunsese la 10%. Intr-o singura luna, australul s-a depreciat cu 140% fata de dolarul american. In acelasi timp, Banca Mondiala a inghetat imprumuturile catre Argentina, intrucat Guvernul nu a tintit cauza de baza a inflatiei, adica deficitul public imens.
Fara finantare externa, Guvernul a incercat sa compenseze foamea de bani vanzand obligatiuni catre proprii cetateni. Insa, nimeni nu s-a atins de ele, intrucat cel mai mare dusman al obligatiunilor, inflatia, ar fi anulat dobanda in numai cateva zile…
In acest timp, magazinele se goleau de bunuri si ramaneau asa, intrucat comerciantii nu aveau incasari suficiente pentru a face reaprovizionarea. La bunurile care se mai gaseau, totusi, preturile se schimbau, in sens crescator, de 3-4 ori... pe zi.
Singura solutie, evident proasta, a fost tiparirea de bani. Dar, pe 28 aprilie, Argentina a ramas, la propriu fara bani. Atat de multi tiparise incat banca centrala nu mai avea hartie, iar imprimeria a intrat in greva… In iunie, inflatia lunara ajunsese la 100%. La numai 12 ani distanta de la aceasta criza, Argentina a recidivat.
Acest tango financiar nu a fost invatat de prea multe state, desi lectia poate fi aplicata oricarui dans, de la sirtaki si tarantella, pana la hora.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
