Spiritul pipernicit
copilmamaeducatiebataie
"Anca, te omor, sa stii!" Nu este o replica din vreo piesa de teatru, din vreun film si nici macar din circul divorturilor dintre niste gentlemeni de Dambovita si niste duduite de Milcov.
Cuvintele ii sunt adresate pe un ton de Bonnie si Clyde, pe strada, unei fetite de maxim trei ani, de (probabil) mama sa, mult prea (pre)ocupata de o convorbire telefonica. Amenintarea este insotita de o smucitura teribila, menita sa asigure copilul ca "doamna" nu glumeste.
Bineinteles, micuta izbucneste intr-un plans vecin cu moartea (ca tot adusese maica-sa vorba), iar reactia materna a fost de a-si da ochii peste cap semn ca plansetele astea ii mai lipseau.
Ii mai lipsea si un pic mai multa minte, discernamant, mai multa responsabilitate, gandul ca, desi micuta nu intelege semnificatia vorbelor, memoria ei va inregistra tonul vocii si mai ales socul smuciturii.
Sigur ca, la noi, unde – ca in multe alte privinte, credinta populara tine loc de educatie, de stiinta, de civilizatie – se crede ca bataia e rupta din Rai, intamplarea poate fi privita ca un fleac, mai ales cand alti copii sunt maltratati sau chiar torturati de niste indivizi care nu ar trebui sa fie parinti.
Cand, cu... voia mamei sale, Anca va creste, tarele si traumele sadite acum ii vor defini personalitatea. Poate ca nu va vrea sa aiba copii, iar, daca ii va avea, va fi si mai dura decat maica-sa; poate ca isi va uri mama, poate isi va insela sotul, poate va fi timida, restrasa; poate insasi dezvoltarea sa intelectuala va avea de suferit...
Toate astea si multe alte rele de la o simpla smucitura. Nu se stie niciodata, dar asa cum spunea un scriitor, "intotdeauna copilul te intimideaza, ca si cand stie el ce stie. Nu te inseli, pentru ca spiritul lui este puternic, inainte ca tu sa i-l pipernicesti"...
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML