Eu nu cred in criza fortei de munca din Romania. Imi caut job de ani de zile ...
forta de muncacriza fortei de muncapovesti de viatalocuri de muncajoburi
Am cunoscut-o pe Maria in periplul meu pe la Agentia Nationala pentru Ocuparea fortei de Munca. E un loc interesant in care afli povesti de viata si, mai mult decat atat, e una dintre sursele de documentare ale multora dintre articolele mele. Maria este o femeie care a reusit sa imi starneasca in minte si in suflet un ghem de contradictii: atat indignarea, cat si admiratia, dar si un alt cumul de sentimente greu de explicat in cuvinte, dar pe care l-as descrie simplu prin sintagma "am ramas perplex".
Maria are 51 de ani si calificari "cu carul". A fost contabila la una dintre intreprinderile de top ale comunismului in Capitala si asa-zisa Revolutie din '89 a dus-o "pe bara". Intreprinderea in care lucra a fost inchisa si spulberata de interese obscure. Aparatura a ajuns la fier vechi, iar cladirea, revendicata de baieti destepti, cel mai probabil pe cativa dolari.
Femeie inteligenta si sigura pe capacitatile ei, s-a reprofilat si a obtinut o diploma de infirmiera. Nu era chiar calificarea la care visa, insa are o fire empatica, ii place sa lucreze cu oamenii si sa le fie alaturi in momentele grele ale vietii, asa ca s-a gandit ca o astfel de meserie i s-ar potrivi "manusa". Mi-a povestit cum s-a lovit de incapacitatea de a lucra in unele spitale de stat, doar pentru ca anumite posturi pareau a fi scoase "la concurs" cu dedicatie.
A reusit in cele din urma sa se angajeze ca menajera intr-o cladire de birouri din Bucuresti.
Era fericita ca avea un loc de munca din care isi putea intretine familia, mai ales ca a ramas singura cu doi copii, dupa ce si-a pierdut sotul intr-un accident rutier.
Insa alte evenimente nefericite din familie au dus-o pe Maria in imposibilitatea de a mai reusi sa se gospodareasca cu salariul pe care il primea ca menajera, motiv pentru care a decis sa urmeze alte cursuri de calificare, de data asta pentru a lucra in saloanele de infrumusetare. Dupa cele 3 luni de curs, femeia a obtinut o diploma de "hair stilist", sau "coafeza", pe terminologia romaneasca pe care o evitam ca sa parem mai interesanti.
Batand din usa in usa la toate saloanele de infrumusetare care i-au iesit in cale, nu a fost angajata nicaieri. I s-a spus, voalat, dar a inteles ca este cam batrana si "nu da bine" sa lucreze intr-un astfel de loc, fara sa aiba o infatisare care sa fie "atractiva". Totusi, pot sa va spun ca Maria, in ciuda varstei, este o femeie ingrijita si foarte placuta.
In timp ce refuzurile curgeau valuri, a pierdut si slujba de menajera. Motivul? Maria spune ca a fost angajata in locul ei o tanara, mult mai sprintena si care, probabil, in viziunea angajatorului, mult mai capabila in munca pe care o are de facut.
"Pe bara" fiind, a reusit sa intre intr-un program de reconversie profesionala, platit de un ONG, care i-a adus in cele din urma o diploma de "receptioner hotel". Ghinion! - cum ar spune un clasic in viata cotrocenist - Nici de data asta, zecile de C.V-uri depuse nu au ajutat-o sa isi gaseasca un loc de munca.
Maria a ajuns in pragul disperarii, de un an si jumatate de cand nu mai lucreaza nicaieri, singurul ei sprijin sunt copiii, care au reusit sa termine facultatea si o ajuta sa poata supravietui, pentru ca nici ei nu au o situatie materiala exceptionala si au, ca oricare alt om, propriile responsabilitati financiare.
Ajunsa la 51 de ani, Maria simte ca piata muncii din Romania nu mai e pregatita sa primeasca oameni care au responsabilitati, care au experienta diversa, care au trecut de varsta de 45 de ani, care au mai multe calificari, care poate nu mai au disponibilitatea de a lucra peste program si de a nu resimti oboseala.
"Eu nu cred in criza fortei de munca din Romania", mi-a spus, cu durere si frustrare in glas. A continuat: "Oamenii astia se vaita ca nu gasesc angajati, ca e criza, si cand le bati la usa, iti cauta nod in papura sa nu te angajeze".
Nu stiu cata dreptate are Maria, dar, cu siguranta, lacrimile ei de pe obraji, in timp ce statea "de paza" la AJOFM de cateva ore bune, spuneau, totusi, ca strict din experienta ei de viata, pot concluziona ca nu exista un adevar universal valabil in aceasta criza a fortei de munca.
Cu siguranta exista si angajatori care au business-urile blocate din lipsa personalului, dar exista si oameni care au vietile blocate pentru ca li se inchid usi in nas, desi ar fi dispusi sa faca orice munca, doar sa isi justifice cumva o bruma de bani la finalul lunii.
Cu siguranta exista criza fortei de munca, dar poate e alimentata pe undeva si de o exigenta a companiilor, a angajatorilor, care cer multitasking si lanseaza oferte de "junior" tocmai pentru a plati prost si a cere mult de la angajat.
Cu siguranta ca exista doua fete ale oglinzii, care ar trebui lustruita pe ambele parti de politici guvernamentale sanatoase, care sa conecteze oamenii cu locurile de munca si care sa creeze o conexiune intre scolile de meserii - facultati si piata muncii.
Cu siguranta ca, atat firmele, cat si oamenii de rand, au partea lor de dreptate, insa echilibrul nu trebuie lasat la voia intamplarii de factorii de decizie, care ar trebui sa promoveze o politica prin care sa invete oamenii sa iasa din saracie, nu sa ii tina captivi acolo prin programe de asistenta sociala si prin incurajarea nemuncii.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML