de Ciprian Rus
la 23 Feb. 2015
Viata bate filmul
Alejandro Gonzalez Inarritu isi facuse mana de mare regizor inca de la prima sa pelicula de cinema, “Amores perros” (2000). “21 de grame” si “Babel” nu veneau decat sa confirme clasa mondiala a regizorului mexican. Ia premii peste premii, e pe gustul celor mai rafinati si intransigenti critici, lucreaza pe bugete uriase si isi permite cei mai bine cotati actori – Naomi Watts, Sean Penn, Benicio del Toro, Cate Blanchett, Brad Pitt sau Javier Bardem. In numai 10 ani, DJ-ul nascut in Ciudad de Mexico avea Hollywood-ul la picioare.
Al patrulea sau lungmetraj, “Biutiful”, il gaseste, insa, in plina depresie. Nu mai intelege sensul a ceea ce face. Nu mai vede nici o bucurie in munca sa. Nici filmarile nu-l mai atrag. Mereu aceleasi si aceleasi cadre, aceleasi trucuri, aceleasi si aceleasi stereotipii pe care le deprinsese inca de la turnarea lui “Amores perros” si pe care, in propria lor comoditate, criticii si fanii sai, noi toti de atatea ori, obisnuim sa le celebram drept marci ale unui stil unic si inconfundabil.
Numai ca Gonzalez Inarritu suferea tocmai de comoditatea propriului stil, ce risca sa cada in manierism. “Ma simteam mult prea comod in felul meu de a lucra. Cand esti prea sigur de ceea ce faci, dispare frica, dispare indoiala, si atunci, intr-un mod ciudat, te simti foarte gol pe dinauntru”, povestea Inarritu, in ianuarie, intr-un interviu de o sinceritate brutala, acordat cotidianului catalan “La Vanguardia”.
Din dorul acesta de frica, din nevoia de a se simti din nou viu, din ambitia de a se reinventa s-a nascut “Birdman”: un film ca o terapie impotriva depresiei.
Cariera ca reinventare
Nu era prima oara cand Gonzalez Inarritu se reinventa. De altfel, singur se defineste drept “un muzician frustrat”. DJ de foarte tanar, devine marea vedeta radiofonica a Mexicului in anii ’80. Face interviuri cu marile trupe de rock, organizeaza concerte si ajunge managerul radioului la care lucreaza.
Apoi, cand nu mai simte frica aceea creatoare, isi face o companie de productie, Zeta Films, cu care da lovitura in lumea reclamelor TV si a scurt-metrajelor. Se intoarce la muzica, semnand, cu mare succes, coloana sonora a catorva super-productii mexicane. Odata ajuns in lumea filmului de cinema, simte nevoia sa se reinventeze din nou. Asa ajunge DJ Inarritu sa regizeze “Amores perros”…
Riggan, Keaton, Inarritu
In “Birdman”, terapia sa impotriva depresiei din timpul filmarilor la “Biutiful”, Inarritu brodeaza, in cheie realist-magica, pe povestea de viata a lui Michael Keaton, actorul sau in rol principal, fosta mare vedeta a Hollywood-ului, pe vremea cand juca in seria “Batman”. Riggan, personajul jucat de el, al carui destin se suprapune in film peste cel al lui Keaton, vrea sa demonstreze, dupa 20 de ani, ca poate fi mai mult decat un entertainer, ca poate face fata rigorilor dramatice de pe Broadway.
La fel ca actorul si ca personajul sau principal, Gonzalez Inarritu pariaza si el, totul, pe cartea reinventarii. Scoate montajul clasic, facut din scene scurte, cu duble trase pana iese totul la perfectie, si face, in “Birdman”, un film dur, cu doar 16 “taieturi”, simuland, din jocul camerei (Oscar si pentru imagine pentru “Birdman”), o pelicula turnata dintr-un singur cadru.
Pariu cu frica
“Dintr-o data, intelegi ca nu mai stii nimic despre ceea ce faci. Ca nimic din ce stiai inainte nu te mai ajuta, ca acest joc te provoaca la a regandi totul. Iar orice greseala de parcurs te forta sa iei totul de la capat. Au fost regizori care mi-au spus sa o las balta, pentru ca va iesi un fiasco. Dar stilul acesta pe care l-am ales m-a ajutat sa ies din lenea si din comoditatea regizorului care stie ca orice se poate regla la montaj. Aici, totul era mult mai onest, mult mai real”, explica Inarritu provocarea care l-a dus la castigarea a patru premii Oscar (cel mai bun film, cea mai buna regie, cea mai buna imagine, cel mai bun scenariu).
La fel ca personajul sau din “Birdman”, Alejandro Gonzalez a jucat “the hard way”. La 51 de ani, DJ Inarritu putea fi un directoras plictisit, plin de snoave cu “pe vremea mea”, servite vara, pe terara, langa o “cerveza” rece. Si-a luat, insa, lumea in cap, de cate ori simtea ca ii e prea bine. Uneori, ca sa ajungi mai departe, trebuie sa adulmeci frica si sa te lasi dus de ea…
Comentarii