Nu mai bine ne cumparam noi tara?
listare cec banklistare hidroelectricalistare aeroporturinu ne vindem tara
Precum bolile sezoniere contagioase, conceptul nouazecist "nu ne vindem tara" apare de fiecare data cand statul roman anunta ca intentioneaza sa (mai) vanda din actiunile pe care le are la companiile sale de succes. In acelasi timp, numai la noi se poate intampla ca o guvernare de stanga sa ia masuri de dreapta si una de dreapta sa ia masuri de stanga.
Asa se face ca, in timpul unei asa-zise guvernari de stanga, investitorii care obtineau castiguri de pe piata de capital au fost scutiti de plata impozitului, in primul an de criza financiara mondiala, in timpul alteia, au fost listate la bursa indelung-asteptate companii de stat si a inceput pregatirea pentru listarea altora, iar, in timpul unei guvernari de dreapta, investitorilor li s-a cerut sa se duca (pe atunci nu se putea face asta online), din trei in trei luni (!) la
fisc si sa declare eventualele profituri (mai putin probabile in timp de criza) si chiar eventualele pierderi (mult mai probabile) si a pus semn de egalitate intre impozitul pe castigul rezultat din vanzarea unor actiuni detinute mai mult de un an si pe cel obtinut din vanzarea unor actiuni detinute o zi, o saptamana, o luna. Deci, nivelul de impozitare nu mai facea distinctie intre investitorii de lunga durata si cei de scurta durata, asa-zisii speculatori.
Rezultatul a fost o aversiune si mai mare fata de firava noastra piata de capital. In loc ca
Bursa de Valori Bucuresti sa atraga mai multi investitori, mai ales romani, i-a facut sa renunte si pe multi dintre aia care isi riscasera deja banii.
Anul trecut a adus la putere o guvernare se pare veritabila de dreapta, condusa, in sfarsit si pentru prima data, de un prim-ministru care are marea calitate de a nu fi fost angajat la stat (cu exceptia mandatelor de parlamentar si a anului in care a fost ministru al Finantelor), iar asta este o veste buna pentru capitalismul romanesc, indiferent de cati adepti o mai avea el…
In concordanta cu doctrina de dreapta - centrata pe incurajarea initiativei private, reducerea ajutoarelor sociale, eliminarea lor pentru cine este apt de munca si minima interventie a statului in economie - premierul
Florin Citu vrea sa continue listarea la bursa a companiilor de stat.
Cele mai atractive sunt CEC Bank, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti si mai ales Hidroelectrica, despre a caror listare se vorbeste si chiar s-au facut demersuri in urma cu ceva vreme.
Premierul a anuntat ca Legea privind neinstrainarea, timp de doi ani, a actiunilor detinute de stat la companiile nationale va fi abrogata. "Nu este vorba despre instrainarea actiunilor, este vorba despre a atrage capital in Romania. Asta facem: capitalizam aceste companii. Nu avem resursele la buget sa capitalizam toate aceste companii, la nevoile pe care le au ele pentru investitii si pentru a se dezvolta. Si, atunci, bineinteles, ca o parte din actiuni sau din proprietatea acestor companii este transferata, in schimbul acestui capital, altor actionari. Se intampla peste tot in lume. Si, mai mult decat atat, ce am observat si in Romania, si in alte tari, acolo unde am avut astfel de injectii de capital si au venit, dupa aceea, cu un management performant, cu o guvernanta corporativa, acele companii au fost salvate, au mers mai departe, au angajat oameni, au fost profitabile, au platit taxe la buget. Asta este reteta pe care vrem sa mergem.
Ce facem noi prin abrogarea legii nu inseamna neaparat ca, maine, vom incepe sa vindem. Nu! Este un semnal pe care-l dam pietei de capital, investitorilor straini ca, in primul rand, in Romania, proprietatea privata este sfanta, si, in al doilea rand, ca nu suntem o tara care nu doreste sa vina investitori. Deci, suntem o economie deschisa, o economie moderna, care stie sa lucreze cu instrumentele pietei de capital", a explicat Citu, intr-un interviu la Radio Guerrilla. Mai mult, premierul liberal a spus despre privatizarea Petrom, ca, generic, a fost "un lucru bun".
A propos, de cand a vandut numai 51% din Petrom, deci nu toata compania cum eronat se vorbeste si se scrie despre vanzarea Petrom, statul roman a putut sa includa vreo 20% din cat i-a ramas in Fondul Proprietatea, creat tocmai pentru a repara cat de cat furarea proprietarilor de case, terenuri, fabrici de catre regimul comunist, iar, pentru ce i-a mai ramas a incasat dividende de sute de milioane de lei, dupa ce, inainte de privatizare compania producea pagube...
Acum "socialistii" - cum ii place actualului premier sa le spuna, initiatorii si votantii legii care interzice instrainarea actiunilor companiilor de stat timp de doi ani - s-au pus pe picioarele dindarat. Desi, in mod evident, nu se stie pretul la care ar urma sa fie vandute parti (nu intregi!) din companiile de mai sus, seful PSD, Marcel Ciolacu, zice ca acestea ar urma sa fie vandute... pe nimic.
"Nu le-a ajuns cat au furat in pandemie! Dupa imprumuturile uriase de 30 de miliarde de euro, facute anul trecut, Citu pune acum la cale cel mai mare jaf din istoria moderna a tarii. Vrea sa vanda - pe nimic! - cele mai puternice si mai rentabile companii de stat. Tot ce a ramas mai valoros in patrimoniul statului roman, companii cu profituri de miliarde de lei. Au incercat sa faca asta si anul trecut. Nu le-a mers! Si acum ne vom opune, cu toate fortele.
Romania trebuie sa actioneze la fel ca celelalte state europene - Germania, Franta, Polonia, Ungaria, tari care isi protejeaza companiile strategice in aceasta perioada de criza provocata de pandemie", a scris Ciolacu, pe Facebook. Potrivit lui Ciolacu, in Parlament, "nu trebuie sa treaca" proiectul premierului de abrogare a legii initiate de PSD prin care, timp de doi ani, au fost suspendate orice tranzactii cu activele statului.
Tot pe Facebook, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a scris ca statul trebuie sa fie actionar majoritar in toate societatile si companiile de interes strategic national, iar listarea unor pachete minoritare de actiuni pe bursa nu inseamna privatizare, ci sansa de modernizare si de a face investitii.
Cu toate acestea, la unele televiziuni din Romania, am vazut... dezbateri frizand... nestiinta, incununate de un titlu ca valoarea de piata a CEC Bank este de 100 de miliare de euro. In primul rand, CEC Bank sa faca 100 de miliarde de euro, cand BCR, cea mai mare banca din Romania la vremea respectiva, a fost vanduta cu nici macar 4 miliarde?
In al doilea, nu poti sti valoarea de piata a unui produs - de la kilogramul de rosii sau de cartofi pana la o companie - daca acel produs nu este in/la piata. Iar asta este unul dintre motivele listarii la bursa, adica pe piata de capital, a unei firme.
Proprietarul - ca este el privat sau stat - are doar o idee asupra valorii companiei sale. In momentul in care compania sa devine deschisa, publica (asa cum este termenul din limba engleza pentru listare - to go public), oricine - ca este persoana fizica, fond de pensii, fond de investitii, banca de investitii - poate sa devina proprietar pe o bucata sau bucatica din afacere, din firma.
Asa se si face ca, in fiecare moment (in cel mai propriu sens) al unei sedinte de tranzactionare la bursa, si la sfarsitul fiecarei zile, mult invidiatii miliardari Elon Musk, Jeff Bezos, Bill Gates (si orice tert interesat) stiu exact cat este valoarea de piata a actiunilor pe care le poseda la companiile pe care le-au fondat. In acelasi timp, partea din averea lor reprezentand actiunile nu mai trebuie estimata de presa, cum se face, de exemplu, in cazul miliardarilor care nu detin actiuni ale unor companii listate.
Chiar daca o afacere schiopateaza, daca are probleme, presupune riscuri, piata - cererea si oferta - are intotdeauna dreptate privind pretul acelei companii. Justificat sau nu, rational sau mai putin rational, piata stabileste pretul la orice. La nivel de perceptie, este rational ca, in Romania, o locuinta nu cine stie ce sa coste 80.000-100.000 de euro si asta fara TVA si fara taxele pe care cumparatorul trebuie sa le plateasca notarului?
Este rational sa coste atat in tara cu
salariul minim brut pe economie de 2.300 de lei si unul mediu de 3.400-3.500 de lei? Cu toate acestea, piata imobiliara spune ca asta este pretul... si cine poate, cine are economii sau este dispus sa-si amaneteze urmatorii 30 de ani de viata - practic cei mai frumosi si mai activi - o face, suportand toate consecintele, multe dintre ele la care nu s-a gandit cand si-a pus iscalitura pe un contract pe care este foarte posibil sa nu-l fi citit cu atentia cea mai mare pentru ca-i leaga de gat, de multe ori, niste pietre de moara.
Tot televiziunie, titrau aproape triumfalist ”vesti bune pentru romani”, dupa ce Banca Nationala a Romaniei a redus, vineri, dobanda de politica monetara. Vesti bune pentru care romani? Pentru cei care vor sa se imprumute, sa contracteze credite de la banci, poate. Exista si multi - asta nu exclude ca au si credite - care lejer sau cu chiu cu vai reusesc sa puna bani deoparte si care pastreaza in banci
peste 410 de miliarde de lei, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Nationala a Romaniei.
A face economii, a pune bani albi pentru zile negre este, in 99% dintre cazuri, o decizie buna, chiar si in conditiile in care - Doamne fereste! - si la noi, dobanzile pasive ar deveni negative. Deocamdata, nu este cazul, dar, iata reducerea dobanzii de politica monetara nu este deloc o veste buna pentru banii din depozite, intrucat si dobanzile la acestea vor scadea mai mult.
O veste cu adevarat buna ar fi daca o parte din banii tinuti in banci ar fi destinata... cumpararii tarii, asa cum sunt cumparate si titlurile de stat de catre populatie. Cine mai este deranjat, la aproape 32 de ani de la Revolutie, de vanzarea tarisoarei, poate sa si-o cumpere. Cei care mai au o problema - desi au fost de acord ca Romania sa faca parte din Uniunea Europeana si din NATO si primesc cu deltoizii deschisi vaccinurile americane, ca ne cumpara strainii tara, pot sa si-o cumpere ei insisi, achizitionand actiuni la companiile a caror soarta o plang pentru ca vrea statul sa la vanda... pe nimic.
Deci, in loc sa dam banii pe tot felul de flecustete, in loc sa-i irosim sau sa-i tinem pe toti in banci sau la saltea, nu mai bine ne cumparam noi tara?