Legea 31/1990 - Constituirea societatilor comerciale (IV)

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Legea 31/1990 - Constituirea societatilor comerciale (IV)
de Simonas la 06 Apr. 2009
legea 31/1990legea societatilor comerciale


                         Legea 31/1990, legea societatilor comerciale
                            - Constituirea societatilor comerciale (IV)


TITLUL II: Constituirea societatilor comerciale



CAPITOLUL IV: Efectele incalcarii cerintelor legale de constituire a societatii


Art. 46
(1)Cand actul constitutiv nu cuprinde mentiunile prevazute de lege ori cuprinde clauze prin care se incalca o dispozitie imperativa a legii sau cand nu s-a indeplinit o cerinta legala pentru constituirea societatii, judecatorul delegat, din oficiu sau la cererea oricaror persoane care formuleaza o cerere de interventie, va respinge, prin incheiere, motivat, cererea de inmatriculare, in afara de cazul in care asociatii inlatura asemenea neregularitati. Judecatorul delegat va lua act in incheiere de regularizarile efectuate.
(2)In cazul in care au fost formulate cereri de interventie, judecatorul va cita intervenientii si se va pronunta asupra cererilor acestora in conditiile art. 49 si urmatoarele din Codul de procedura civila, nefiind aplicabile dispozitiile art. 335 din Codul de procedura civila.

Art. 47
(1)In cazul in care fondatorii sau reprezentantii societatii nu au cerut inmatricularea ei in termen legal, oricare asociat poate cere oficiului registrului comertului efectuarea inmatricularii, dupa ce, prin notificare sau scrisoare recomandata, i-a pus in intarziere, iar ei nu s-au conformat in cel mult 8 zile de la primire.
(2)Daca, totusi, inmatricularea nu s-a efectuat in termenele prevazute de alineatul precedent, asociatii sunt eliberati de obligatiile ce decurg din subscriptiile lor, dupa trecerea a 3 luni de la data autentificarii actului constitutiv, in afara de cazul in care acesta prevede altfel.
(3)Daca un asociat a cerut indeplinirea formalitatilor de inmatriculare, nu se va mai putea pretinde de nici unul dintre ei eliberarea de obligatiile ce decurg din subscriptie.

Art. 48
(1)In cazul unor neregularitati constatate dupa inmatriculare, societatea este obligata sa ia masuri pentru inlaturarea lor, in cel mult 8 zile de la data constatarii acelor neregularitati.
(2)Daca societatea nu se conformeaza, orice persoana interesata poate cere tribunalului sa oblige organele societatii, sub sanctiunea platii de daune cominatorii, sa le regularizeze.
(3)Dreptul la actiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data inmatricularii societatii.

Art. 49
Fondatorii, reprezentantii societatii, precum si primii membri ai organelor de conducere, de administrare si de control ale societatii raspund nelimitat si solidar pentru prejudiciul cauzat prin neregularitatile la care se refera art. 46-48.

Art. 50
(1)Actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazuta de lege, nu pot fi opuse tertilor, in afara de cazul in care societatea face dovada ca acestia le cunosteau.
(2)Operatiunile efectuate de societate inainte de a 16-a zi de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a incheierii judecatorului delegat nu sunt opozabile tertilor, care dovedesc ca au fost in imposibilitate de a lua cunostinta despre ele.

Art. 51
Tertii pot invoca insa actele sau faptele cu privire la care nu s-a indeplinit publicitatea, in afara de cazul in care omisiunea publicitatii le lipseste de efecte.

Art. 52
(1)In caz de neconcordanta intre textul depus la oficiul registrului comertului si cel publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, sau in presa, societatea nu poate opune tertilor textul publicat. Tertii pot opune societatii textul publicat, cu exceptia situatiei in care societatea face dovada ca ei cunosteau textul depus la oficiul registrului comertului.
(2)In cazul in care neconcordanta prevazuta la alin. (1) intervine din motive ce nu ii sunt imputabile societatii, oficiul registrului comertului sau, dupa caz, Regia Autonoma ''Monitorul Oficial'', la cererea societatii, va corecta mentiunea din registru, respectiv va republica textul, pe cheltuiala sa.

Art. 53
(1) Fondatorii, reprezentantii si alte persoane, care au lucrat in numele unei societati in curs de constituire, raspund solidar si nelimitat fata de terti pentru actele juridice incheiate cu acestia in contul societatii, in afara de cazul in care societatea, dupa ce a dobandit personalitate juridica, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societatii inca de la data incheierii lor.
(2)In cazul in care societatea, datorita obiectului sau de activitate, nu isi poate incepe activitatea fara a fi autorizata in acest sens, prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile angajamentelor rezultate din contracte incheiate de societate, sub conditia primirii acestei autorizatii. In aceasta situatie, raspunderea revine societatii.

Art. 54
(1)Dupa efectuarea formalitatilor de publicitate in legatura cu persoanele care, ca organe ale societatii, sunt autorizate sa o reprezinte, societatea nu poate opune tertilor nicio neregularitate la numirea acestora, cu exceptia cazului in care societatea face dovada ca tertii respectivi aveau cunostinta de aceasta neregularitate.
(2)Societatea nu poate invoca fata de terti numirile in functiile prevazute la alin. (1) sau incetarea acestor functii, daca ele nu au fost publicate in conformitate cu legea.

Art. 55
(1)In raporturile cu tertii, societatea este angajata prin actele organelor sale, chiar daca aceste acte depasesc obiectul de activitate al societatii, in afara de cazul in care ea dovedeste ca tertii cunosteau sau, in imprejurarile date, trebuiau sa cunoasca depasirea acestuia ori cand actele astfel incheiate depasesc limitele puterilor prevazute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoasterii.
(2)Clauzele actului constitutiv ori hotararile organelor statutare ale societatilor prevazute in alineatul precedent, care limiteaza puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile tertilor, chiar daca au fost publicate.

Art. 56
Nulitatea unei societati inmatriculate in registrul comertului poate fi declarata de tribunal numai atunci cand:
a)lipseste actul constitutiv sau nu a fost incheiat in forma autentica, in situatiile prevazute la art. 5 alin. (6);
b)toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societatii;
c)obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d)lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatriculare a societatii;
e)lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii;
f)actul constitutiv nu prevede denumirea societatii, obiectul sau de activitate, aporturile asociatilor sau capitalul social subscris;
g)s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat;
h)nu s-a respectat numarul minim de asociati, prevazut de lege.

Art. 57
Nulitatea nu poate fi declarata in cazul in care cauza ei, invocata in cererea de anulare, a fost inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond la tribunal.

Art. 58
(1)Pe data la care hotararea judecatoreasca de declarare a nulitatii a devenit irevocabila, societatea inceteaza fara efect retroactiv si intra in lichidare. Dispozitiile legale privind lichidarea societatilor ca urmare a dizolvarii se aplica in mod corespunzator.
(2)Prin hotararea judecatoreasca de declarare a nulitatii se vor numi si lichidatorii societatii.
(3)Tribunalul va comunica hotararea judecatoreasca oficiului registrului comertului, care, dupa mentionare, o va trimite Monitorului Oficial al Romaniei spre publicare in Partea a IV-a, in extras.
(4)Asociatii raspund pentru obligatiile sociale pana la acoperirea acestora in conformitate cu prevederile art. 3.

Art. 59
(1)Declararea nulitatii societatii nu aduce atingere actelor incheiate in numele sau.
(2)Nici societatea si nici asociatii nu pot opune tertilor de buna-credinta nulitatea societatii.

CAPITOLUL V: Unele dispozitii procedurale >>

Urmareste-ne pe Google News

Ultimele NOUTATI

Ignifugarea penetrarilor: 3 produse practice pentru izolare la foc
Casa si gradina

Ignifugarea penetrarilor: 3 produse practice pentru izolare la foc

Ignifugarea este procesul de aplicare pe suprafete, deschizaturi si penetrari a materialelor care  vor rezista la foc. Sunt multe tipuri de materiale si produse pentru ignifugare, dar am vrea sa...
today18 Aug. 2022
Ce trebuie sa iei in calcul atunci cand iti deschizi un magazin fizic
Business

Ce trebuie sa iei in calcul atunci cand iti deschizi un magazin fizic

Antreprenoriatul este visul multor persoane. Sa fii propriul sef vine cu multe beneficii, atat financiare, cat si profesionale, dar si cu o multime de indatoriri si obligatii. Insa, tot mai multe...
today18 Aug. 2022
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Adauga comentariu

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

2 produse pe care romanii cheltuiesc adesea mai mult decat isi permit
Life Style

2 produse pe care romanii cheltuiesc adesea mai mult decat isi permit

today18 Aug. 2022
Cum sa-ti dai seama daca un interviu de angajare a mers bine: 7 semne ca i-ai dat pe spate
Companii

Cum sa-ti dai seama daca un interviu de angajare a mers bine: 7 semne ca i-ai dat pe spate

today18 Aug. 2022
Una dintre cele mai inspirate decizii din lumea fotbalului: introducerea sistemului VAR (Video Assistant Referee)
Fotbal

Una dintre cele mai inspirate decizii din lumea fotbalului: introducerea sistemului VAR (Video Assistant Referee)

today17 Aug. 2022
E OFICIAL. Cresc salariile din sectorul bugetar
Ultimele stiri economice

E OFICIAL. Cresc salariile din sectorul bugetar

today17 Aug. 2022

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x