Ce este glicemia si cum o tinem sub control?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Ce este glicemia si cum o tinem sub control?
Ce este glicemia si cum o tinem sub control?
de Magda Florea la 04 Iun. 2018
Urmareste-ne pe Google News
glicemie micaglicemie normaladiabetdiabet zaharathipertensiuneboli

Glicemia este o valoare care arata nivelul de zahar din sange, si care poate influenta in mod direct sanatatea organismului. Glicemia trebuie sa fie verificata periodic, in primul rand la persoanele diabetice, dar si la cele sanatoase. Astfel, oricare ar fi starea dumneavoastra de sanatate, este vital sa cunoasteti cum functioneaza acest indice, ce ii determina oscilatiile, dar mai ales cum poate fi controlat.

Nivelul zaharului din sange difera de la om la om, insa valorile normale la care ne putem raporta se impart in doua mari categorii. In prima categorie regasim valorile normale ale glicemiei pentru persoanele sanatoase, care nu sufera de diabet. In acest caz, glicemia unui adult trebuie sa se situeze in jurul valorilor de 70 si 100 mg/dl. In cea de-a doua categorie avem valorile glicemice pentru persoanele care sufera de diabet. Aici, glicemia la o persoana adulta cu diabet este peste 126 mg/dL, iar in stadiul de pre-diabet este cuprinsa intre 101 si 126 mg/dL.

Potrivit datelor Ministerului Sanatatii, 11,6% dintre romani sufera de diabet zaharat. Principalii factori care declanseaza diabetul zaharat sunt obezitatea, sedentarismul, mancarea neadecvata si mai ales stresul. Exista doua feluri de diabet: diabet de tip 1 si diabet de tip 2. 
 
Diabetul este o boala autoimuna, in care se distrug celulele producatoare de insulina din pancreasul uman, este o disfunctie progresiva si in momentul in care boala debuteaza clinic, pacientul are nevoie deja de insulina pentru ca nu mai are secretie endogena de insulina, acesta este cazul diabetului de tip 1.
 
In diabetul de tip 2, secretia endogena de insulina nu mai este suficienta calitativ si cantitativ, pentru nevoile organismului. De obicei, asta apare in momentul in care apare si obezitatea de tip central, pe jumatatea de sus a corpului (abdominal, umeri, gat). 
 
Pe langa numeroasele simtome pe care le prezinta un pacient diagnosticat cu diabet, una dintre cele mai elocvente fiind valoarea glicemiei.

Citeste si: Trei modalitati eficiente prin care scapi de poftele alimentare

La persoanele cu diabet, glicemia are valori diferite fata de persoanele sanatoase, si poate fi analizata pe categorii de varsta, dupa cum urmeaza:

Glicemie normala adulti cu diabet

 
La adultii bolnavi de diabet, pe stomacul gol, glicemia trebuie sa fie sub 100 mg/dL, la 1-2 ore dupa masa trebuie sa fie sub 180, iar la culcare intre 100 si 140. Pentru diabeticii care au nevoie de o administrare continua a insulinei.
 

Glicemie normala la gravide bolnave de diabet

 
O situatie mai delicata apare in cazul femeilor insarcinate care au diabet. Aceasta afectiune a mamei poate duce la complicatii grave, care vor afecta copilul din pantece, de aceea trebuie si mai mare atentie pentru a controla nivelul glicemiei si a atinge valorile tinta. In cazul in care femeia avea diabet inainte de a ramane insarcinata, in timpul sarcinii valoarea glicemiei nu trebuie sa treaca de 99 pe stomacul gol si de 129 la 1-2 ore dupa masa. In cazul in care diabetul a fost dobandit in timpul sarcinii, valorile trebuie sa fie mai mici: sub 96 pe stomacul gol si sub 120 dupa masa.
 

Glicemie normala copii diabet

 
Pentru copiii cu diabet care au intre 6 si 12 ani, glicemia trebuie sa fie intre 80 si 180 pe stomacul gol, iar la culcare intre 100 si 180. In cazul adolescentilor, aceste valori trebuie sa fie putin mai scazute.
 

Glicemie normala bebelusi diabet

 
La copiii mai mici, sub 6 ani, care sufera de diabet, valorile normale ale glicemiei oscileaza foarte mult, iar parintii trebuie sa stie acest lucru. Astfel, pe stomacul gol glicemia copilului trebuie sa fie de cel mult 100 mg/dL, insa inainte de culcare poate ajunge si la 200.

Glicemie normala persoane sanatoase

La persoanele sanatoase, asa cum am prezentat si la inceputul materialului, valoarea glicemiei pentru adulti este cuprinsa intre 70 si 100 mg/dl. Nivelul glicemiei variaza la o persoana sanatoasa pe durata unei zile, in functie de alimentatie. Insa aceste valori nu trebuie sa fie foarte mari nici chiar dupa o masa copioasa. Astfel, limita considerata normala la un adult este de 140 mg/dL dupa ce a mancat, iar intre mese in jur de 125 mg/dL.

Valorile cuprinse intre 120 si 180 mg/dL pe stomacul gol sunt considerate la limita, adica au un risc mediu, probabil esti in faza de pre-diabet si trebuie sa iti faci mai des analizele, ca sa vezi cum evolueaza. O glicemie care trece de 300 mg/dL este urgenta medicala si trebuie sa mergi imediat la un cabinet.
 
De asemenea, daca glicemia este peste 215 mg/dL inseamna ca suferi de diabet, de aceea trebuie sa mergi la consultatie cat mai repede posibil.

Iata un tabel explicativ al valorilor glicemiei, pe care le poate inregistra o persoana sanatoasa, si indicatiile specifice:




Citeste si: Boala care afecteaza milioane de romani

Glicemie scazuta 

Dupa cum se observa in tabel, exista o limina minima a glicemiei. In cazul in care o persoana se situeaza sub limita minima de 70 mg/dl, apare hipoglicemia. Concret, organismul nu mai poate functiona, nemaiavand "combustibilul necesar". Hipoglicemia are drept cauza administrarea unor doze prea mari de insulina sau medicamente antidiabetice, dar poate fi determinata si de prezenta altor afectiuni, cum ar fi cele ale pancreasului, ficatului, rinichilor sau a altor organe. 

Glicemie scazuta cauze

De cele mai multe ori, glicemia scade sub limitele normale ca urmare a unei complicatii a tratamentului pentru diabetul de tip 1 sau cel de tip 2. Mai exact, acest lucru se intampla atunci cand cantitatea de insulina administrata prin injectie este prea mare. In plus, glicemia mica poate fi provocata si de cauze mai putin obisnuite, adica de inghitirea unor medicamente inhibatorii, precum si in urma unor afectiuni ale ficatului, rinichilor sau pancreasului.

Glicemia scazuta simptome

Principalele simtome ale hipoglicemiei sunt  tremuraturi, nervozitate si anxietate, iritabilitate, nerabdare, confuzie si stari de delir,  ritm cardiac accelerat,  ameteala, somnolenta, vedere incetosata, foame excesiva si stari de greata, furnicaturi sau amorteli ale limbii sau buzelor,  dureri de cap, oboseala si senzatie de slabiciune, furie, tristete si neliniste, cosmaruri sau crize de plans in timpul somnului, pierderea constientei, lipsa coordonarii miscarilor voluntare, spasme musculare.

Glicemie mica fara simptome

Exista si pacienti care au valori si mai scazute, dar care nu prezinta niciun fel de simptom. Acest fenomen poarta denumirea de „hipoglicemie fara simptome”, o reactie a organismului la episoadele dese de hipoglicemie, caracterizata prin lipsa simptomelor sau incapacitatea bolnavului de a mai recunoaste simptomele hipoglicemiei. 

Aceasta stare poate fi deosebit de periculoasa, mai ales pentru ca bolnavul, nefiind capabil sa perceapa simptomele, e foarte putin probabil sa se trezeasca din somn daca glicemia scade periculos de mult in timpul noptii. 
 
Hipoglicemia fara manifestari apare indeosebi la bolnavii care se confrunta des cu episoade de hipoglicemie, la cei care sunt diagnosticati de multa vreme cu diabet sau care exagereaza in privinta controlului glicemiei, administrandu-si doze crescute de insulina. 
 
Daca rezultatele glicemiei iti arata valori foarte scazute dar nu simti niciun disconfort, vorbeste cu medicul tau pentru a-ti modifica nivelul optim al glicemiei astfel incat pe viitor sa nu mai existe riscul unor episoade de hipoglicemie.  

Remedii glicemie mica

Daca ai simptomele de mai sus iar glucometrul indica o valoare sub 70 mg/dl, urmeaza acesti pasi pentru a aduce la un nivel normal glucoza din sange:
 
1) Consuma, la alegere, una din aceste variante de dulce care insumeaza 15 grame de carbohidrati cu actiune rapida: 3-4 patratele de glucoza, 2 lingurite cu stafide, o lingurita de zahar sau miere, o jumatate de pahar cu suc de fructe sau suc carbogazos indulcit cu zahar (nu dietetic), un pahar cu lapte degresat sau cu 1% grasime, 4-6 bomboane dulci, dropsuri sau jeleuri
 
2) Asteapta 15 minute si masoara-ti din nou glicemia
 
3) Daca glicemia este tot sub 70 mg/dl sau te simti la fel de rau, consuma iar ceva dulce si dupa 15 minute verifica-ti din nou glicemia. Repeta procedura pana cand glicemia este mai mare de 70 mg/dl.
 
4) Daca urmatoarea masa este programata peste mai mult de o ora, mananca o gustare inainte, dar numai daca glicemia este peste 70 mg/dl.
 
5) Contacteaza-ti medicul daca te simti rau in continuare, glicemia ramane scazuta, sub 70 mg/dl, sau daca episoadele de hipoglicemie se repeta de mai multe ori intr-o saptamana. 

Citeste si: Pestele - aliatul unei siluete suple si al unui organism sanatos

Cum se masoara glicemia?

 Glicemia poate fi testata dintr-o singura picatura de sange, care se recolteaza din varful degetului. Insa daca iti faci mai multe analize si vrei sa stii, de exemplu, si nivelul colesterolului, atunci sangele va fi luat din vena, nu din deget.
 
Testarea prin picatura de sange luata din deget permite o analiza mult mai rapida, cu rezultatul citit pe loc si poate fi repetata de mai multe ori, la nevoie, pe durata unei singure zile. Aceasta metoda este folosita de diabetici, pentru ca ei trebuie sa-si verifice glicemia de mai multe ori pe durata unei zile, ca sa-si poata administra corect tratamentul necesar.

Pentru verificarea glicemiei iti este foarte util un glucometru, care este usor de folosit, intotdeauna la indemana si foarte precis. Acest aparat poate fi achizitionat din farmacii si magazine online specializate. Este important sa vorbesti cu un medic despre cat de des si cum ar trebui folosit acest glucometru si sa notezi in agenda valorile inregistrate in diferite momente ale zilei, astfel incat sa poata fi stabilite dozele corecte de medicamente, regimul alimentar si programul de exercitii corespunzatoare pentru tinerea sub control a glicemiei. 
 
O alta modalitate de a afla nivelul glicemiei este efectuarea testului A1c, care ofera informatii referitoare la nivelul mediu al glucozei din sange pentru perioada ultimelor 2-3 luni. 
Testarea se face la recomandarea medicului si poate fi efectuata de mai multe ori pe an, pentru a verifica daca se mentine un control adecvat al bolii. Rezultatele acestui test pot fi exprimate fie in procente, fie sub forma „mg/dl”. Valorile normale sunt: < 7% sau < 154 mg/dl.

Iata cum arata un glucometru si cat de usoara este utilizarea sa:


Dupa cum ati vazut, indiferent de starea de sanatate pe care o aveti, daca suferiti deja de diabet sau nu, verificarea glicemiei este foarte importanta pentru organism, si trebuie efectuata cu regularitate.

Citeste si: Top 5 sfaturi pentru a intra REPEDE in forma fizica pentru vara

Sursa foto: pexeles.com

Senior Editor Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Cumparati aur, e cea mai sigura investitie. Iata de ce
Ultimele stiri economice

Cumparati aur, e cea mai sigura investitie. Iata de ce

today16 Apr. 2024
De ce se poate descarca bateria masinii prea repede: greseli grave ale soferilor
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

De ce se poate descarca bateria masinii prea repede: greseli grave ale soferilor

today16 Apr. 2024
Cat e amenda in 2024 pentru soferii prinsi de radar: mai bine mergi mai incet
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Cat e amenda in 2024 pentru soferii prinsi de radar: mai bine mergi mai incet

today16 Apr. 2024
Ce joburi cu salarii mari poti sa prinzi in IT, dupa doar cateva luni de cursuri
Ultimele stiri economice

Ce joburi cu salarii mari poti sa prinzi in IT, dupa doar cateva luni de cursuri

today16 Apr. 2024
Consiliul Fiscal avertizeaza: gaura din bugetul public va fi mai mare decat ne spune Guvernul
Economie

Consiliul Fiscal avertizeaza: gaura din bugetul public va fi mai mare decat ne spune Guvernul

today16 Apr. 2024
Agentia de rating S&P vine cu vesti bune despre banii Romaniei: ce scrie in ultima analiza a economistilor
Ultimele stiri economice

Agentia de rating S&P vine cu vesti bune despre banii Romaniei: ce scrie in ultima analiza a economistilor

today16 Apr. 2024
Sondaj dureros pentru firme: 4 din 10 angajati sunt nemultumiti de joburile lor
Companii

Sondaj dureros pentru firme: 4 din 10 angajati sunt nemultumiti de joburile lor

today16 Apr. 2024
3 idei de afaceri cu care vei da lovitura in 2024. Investitia e mica si n-ai nevoie de experienta, iata ce poti sa-ti deschizi in Romania
Companii

3 idei de afaceri cu care vei da lovitura in 2024. Investitia e mica si n-ai nevoie de experienta, iata ce poti sa-ti deschizi in Romania

today16 Apr. 2024
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Cat e amenda in 2024 pentru soferii prinsi de radar: mai bine mergi mai incet
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul...

Cat e amenda in 2024 pentru soferii prinsi de radar: mai bine mergi mai incet

today16 Apr. 2024
Ce joburi cu salarii mari poti sa prinzi in IT, dupa doar cateva luni de cursuri
Ultimele stiri economice

Ce joburi cu salarii mari poti sa prinzi in IT, dupa doar cateva luni de cursuri

today16 Apr. 2024
Consiliul Fiscal avertizeaza: gaura din bugetul public va fi mai mare decat ne spune Guvernul
Economie

Consiliul Fiscal avertizeaza: gaura din bugetul public va fi mai mare decat ne spune Guvernul

today16 Apr. 2024
Agentia de rating S&P vine cu vesti bune despre banii Romaniei: ce scrie in ultima analiza a economistilor
Ultimele stiri economice

Agentia de rating S&P vine cu vesti bune despre banii Romaniei: ce scrie in ultima analiza a economistilor

today16 Apr. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x