Este sportul european o industrie ca oricare alta?

Este sportul european o industrie ca oricare alta? almuniaanchetasportfotbal

Pana de curand fotbalul european a reusit sa se fofileze, slalomand prin legislatia comunitara legata de disciplina financiara si concurenta. Argumentele care s-au invocat tot timpul: statutele internationale nu permit amestecul politicului in fotbal. Ca atare, de biserica si de fotbal nu se atinge nimeni!
Cam asta ne spun si diriguitorii fotbalului romanesc de mai bine de doua decenii, adica de cand il conduc. Totusi, anumite cluburi au reusit sa obtina in tribunalele civile ceea ce tribunalele sportive, si ele finantate tot de sportul de performanta, le-au refuzat. Unele sentinte pun chiar in pericol libertatea unor sefi din fotbal, dupa ce aceleasi instante le-au sechestrat averile. Dar aceasta tendinta nu este o inventie romaneasca, desi mi-ar fi placut sa fie.

Aflu ca zilele trecute comisarul european pentru concurenta, spaniolul Joaquim Almunia si-a strecurat putin nasul prin dosarele fotbalului din tara sa natala. S-a gandit omul sa fie de bonton, adica sa se amestece in ciorba de la el de acasa, sa-i lase pe alti sa-si verifice ciorbele proprii. Mirosul subtil al lui Almunia a simtit ca anumite cluburi spaniole au asezat diverse obstacole in calea concurentei si au primit ajutor de la stat, desi sunt societati private. Domnul Almunia s-a intrebat pe buna dreptate: este sportul doar o afacere ca oricare alta?

In Statele Unite ale Americii raspunsul este in mod clar negativ. Fiecare mare liga sportiva (MLB, NFL, NBA, NHL, MLS etc) este un cartel autorizat cu o derogare de la legislatia antitrust, specifica sportului profesionist, reglementare cunoscuta sub numele de Sports Broadcasting Act. Ceea ce caracterizeaza toate aceste carteluri este caracterul de “club inchis” si absenta unui sistem de libera concurenta. Ca atare, in Statele Unite ligile sportului profesionist nu sunt o industrie ca toate altele si nu pot fi supuse niciunei sanctiuni economice din partea organelor de cercetare fiscala si concurentiala.

In Europa, raspunsul este ambiguu. Daca Tratatul de la Lisabona specifica doar ca sportul poseda un anume gen de “specificitate”, tot in tratat este subliniat faptul ca in acest domeniu trebuie promovate “echitatea si deschiderea”. Prin urmare, “jandarmul” european, adica nimeni altul decat comisarul pentru concurenta asigura functionarea competitiva a sectorului si examineaza eventualele ajutoare de stat, care se acorda ilicit sportului profesionist. Modul in care produce sectorul sportului nu este pe deplin comparabil cu celelalte sectoare. Nu putem afirma ca se aseamana cu sectoarele care produc lumanari din ceara, geamuri auto, vitamina C sau saibe Grover. Sportul produce spectacol, care spectacol produce audiente, care audiente se traduc in spatii publicitare. Odata vandute, spatiile publicitare produc profitul din care ar trebui sa se autofinanteze. Oficialii europeni insa banuiesc ca anumite organizatii sportive, federatii si cluburi sportive au creat tot felul de scheme piramidale care permit unui grup restrans de oameni sa castige averi fabuloase.

Prin urmare, acest domeniu a necesitat interventia comisarului european Joaquim Almunia, care a observat o ruptura de echitate intre cluburile de fotbal din aceeasi tara (n.a. Spania) sau chiar intre cluburi din diferite tari ale UE. In Spania sunt investigate cinci cluburi, adica CF Barcelorna, Real Madrid, precum si F.C. Valencia , Hercules si Elche, carora provincia Valencia le-a acordat ajutoare de stat necuvenite, dar in ancheta mai este inclus si Bernie Ecclestone , „regele”  Formulei 1 , care a generat o datorie abisala, mutand banii dintr-o parte in alta.
 
Ancheta, aflata la inceput, se extinde. Tentaculele caracatitei au ajuns pana la marginile Uniunii Europene.