Facturile la curent continua sa creasca. Ce poti face pentru a evita scumpirile
scumpirifacturienergie electrica
Asociatia Furnizorilor de Energie din Romania - AFEER - trage un semnal de alarma si anunta ca scumpirile din ultima perioada la facturile de energie electrica au mai multe cauze. Potrivit AFEER, de vina ar fi evolutia de pe pietele de energie, interne si internationale, lipsa investitiilor in Romania in capacitati de productie, precum si costurile ridicate ale certificatelor de CO2.
AFEER atrage atentia asupra faptului ca, pentru evolutiile preturilor din ultima perioada, nu se fac responsabili furnizorii de energie din tara noastra. "Furnizorii de energie nu sunt cauza pentru cresterile de preturi la energie", spune asociatia.
“Constatam ca furnizorii de energie sunt catalogati ca fiind vinovatii pentru problemele aparute pe fondul liberalizarii, in ceea ce priveste facturile romanilor. Nu suntem de acord si contrazicem ferm afirmatiile vehiculate in spatiul public, care nu au o baza justificata si, mai ales, nu pot fi generalizate.
Furnizorii de energie nu sunt cauza pentru cresterile de preturi la energie. Facem aceasta afirmatie cu simt de raspundere si venim cu argumente si cu explicatii privind situatia actuala din piata de energie, care este pe cat de complexa, pe atat de delicata”, a afirmat domnul Ion Lungu, Presedinte AFEER.
Un obiectiv important al furnizorilor este sa isi pastreze clientii si sa atraga noi clienti prin asigurarea unei relatii pe termen lung cu acestia, in conditii reciproc avantajoase, mai spun reprezentantii AFEER.
Sub deviza : "Un consumator protejat este un consumator informat!", AFEER continua campania de informare demarata in 2015 si anunta consumatorii ca isi pot schimba oricand pe parcursul anului, furnizorul de energie electrica.
Consumatorii romani isi pot alege din piata libera un alt furnizor, sau oferta care li se potriveste cel mai bine
"Consumatorii ca isi pot alege furnizorul de energie electrica si oferta care li se potriveste cel mai bine pe tot parcursul anului, fara a fi supusi unei limitari de timp", anunta asociatia.
Potrivit AFEER, populatia care nu a trecut pe piata libera de energie electrica, primeste discountul asumat de furnizori doar pana la 1 iulie.
In ceea ce priveste gazele naturale, clientul casnic care nu isi exercita dreptul de eligibilitate pana la data de 30 iunie 2021 si nu incheie cu furnizorul actual sau cu un alt furnizor un contract in regim concurential, va beneficia de oferta propusa de catre furnizorul actual, iar contractul de furnizare a gazelor naturale aferent acestei oferte este considerat incheiat tacit incepand cu data de 1 iulie 2021.
”Sfatuim consumatorii casnici de energie electrica si gaze naturale sa aleaga cea mai buna oferta, cea care li se potriveste cel mai bine! Inainte de a decide furnizorul de energie electrica sau gaze naturale, analizati cu atentie oferta de pret si conditiile asociate pretului de furnizare. Atentie la componentele de pret, la termenul si modalitatea de plata ale facturii sau la modalitatea de transmitere si de preluare a indexului contorului, precum si la bonitatea furnizorului. Trecerea de la serviciul universal la piata concurentiala sau schimbarea ofertelor concurentiale nu afecteaza cu nimic alimentarea cu electricitate sau gaze a consumatorilor casnici”, a mai spus Presedintele AFEER.
"Este recomandat ca toti consumatorii sa aleaga oferte pe piata libera de energie"
"Avem in fata o noua runda a liberalizarii pietei de energie electrica cu aceleasi intrebari: cat va creste factura la electricitate sau la gaze? Cum aleg cea mai buna oferta de furnizare? Cu totii platim acum lipsa investitiilor in noi capacitati de productie din anii trecuti si a predictibilitatii pe plan legislativ.
Acestea, coroborate cu o cuplare a pietelor europene - implicit o aliniere a preturilor - si cu cotatiile internationale ale certificatelor de emisii (cu impact direct in costul de productie a unor producatori de electricitate ) vor continua sa genereze fluctuatii de pret in piata angro de electricitate si, implicit, in facturile clientilor, pe tot parcursul acestui an. De aceea, este recomandat ca toti consumatorii sa aleaga oferte pe piata libera de energie, care sa tina cont nu doar de pret, ci si de restul clauzelor prevazute in contractul de furnizare.
Este important sa ne asiguram, prin clauzele contractuale, ca furnizorul isi indeplineste obligatiile care ii revin si sa constientizam ca de cele mai multe ori pretul ofertat arata si distributia riscului intre cei doi parteneri contractuali: furnizor si consumator”, a declarat Cristian Culea, Membru in Comitetul Director al AFEER.
Situatia actuala pe piata energiei este mai complicata
"Furnizorii nu sunt cauza pentru actualele cresteri ale preturilor la energie electrica si gaze naturale", spune asociatia.
In ceea ce priveste preturile din piata libera, odata cu reluarea activitatilor economice dupa perioada de pandemie, acestea au inceput sa se majoreze, nu numai in Romania ci in toata Europa.
Situatia actuala pe piata energiei este mai complicata: preturile combustibilor, carbune, gaze naturale, petrol s-au majorat pe toate pietele europene si, in plus, datorita angajamentului clar al UE pentru decarbonare, pretul certificatelor de emisie a atins valori care nu erau de asteptat, in jur de 50 euro/tona (comparat cu un pret de 21 euro/tona in iunie 2020), iar, pentru viitor, se estimeaza tot o tendinta de crestere.
Toate aceste cresteri se regasesc si in pretul energiei electrice si de aceea nu ne putem astepta ca preturile la energie electrica si gaze naturale sa fie apropiate de cele de anul trecut. De exemplu, la inceputul lunii iunie a anului trecut, pe piata spot de energie electrica din Romania, la fel ca si pe pietele spot cu care suntem cuplati – Ungaria, Cehia si Slovacia – preturile erau de 20 – 25 euro/MWh. Acum, pe toate aceste piete preturile variaza intre 65 si 90 euro/MWh.
De asemenea, potrivit OPCOM, in lunile mai si iunie 2020, cota tranzactiilor PZU din consumul net prognozat a fost de 50%, in timp ce in luna mai 2021, cota tranzactiilor PZU din consumul net prognozat a fost de 54%, ceea ce reprezinta o crestere aproape nesemnificativa. In plus, experienta multianuala arata ca, in perioada de primavara, cand productia de energie din surse hidro, in general, creste datorita topirii zapezii, preturile din piata spot scad. Ceea ce nu s-a mai intamplat anul acesta.
Va amintim ca, luna trecuta, rata anuala a inflatiei a ajuns la 3,8%, de la 3,2%, in aprilie, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).
Conform datelor, luna trecuta,
energia electrica s-a scumpit cu 16,97%, fata de mai 2020 si cu 18,22%, in comparatie cu decembrie 2020. Raportat la aprilie 2021, pretul energiei electrice a ramas acelasi.
Totodata, combustibilii s-au scumpit cu 11,49%, tutunul si tigarile cu 7,03%, iar ieftiniri au fost consemnate la gaze (2,16%) si la energie termica (0,21%).
Conform estimarilor specialistilor in energie, de la 1 iulie, pretul gazelor ar urma sa se majoreze cu 20-25%, iar cel al energiei electrice cu aproximativ 5-7%.
Aceste scumpiri vor fi resimtite de consumatorii care nu au ales o oferta de furnizare a gazului si energiei electrice din piata concurentiala, ci au ramas racordati la sistemul de distributie universal.
Consumatorii din Cluj, Brasov, Ploiesti si Craiova ar urma sa sufere cele mai usturatoare scumpiri la utilitati, anunta expertii in domeniu.