Editorial. Bacalaureatul nu este pentru toata lumea. Sau, cel putin, nu ar trebui sa fie
bacalaureat 2021
In cei peste 30 de ani de capitalism, s-a schimbat conducerea Ministerului Educatiei tot de peste 30 de ori. Mai trist de atat este ca nici macar un ministru nu a spus o propozitie care ar fi generat rezolvarea tuturor problemelor din sistemul nostru de invatamant, in prezent la terapie intensiva: "Bacalaureatul nu e pentru toata lumea". S-a aplicat o politica a fuduliei in care meritocratia a fost privita ca o forma de discriminare si de dragul de a nu se pierde voturi, s-au facut compromisuri ce ne costa scump, pe toti.
Dupa sesiunea din vara a "examenului maturitatii", Romania a inregistrat o promovabilitate de 69,8%.
La varful Ministerului Educatiei se emit pareri. Ba ca e bine, ba ca e prea bine dupa un an pandemic, in care s-a invatat de acasa, fara resurse materiale, cu resurse umane limitate si pe alocuri paralele cu tehnologia, etc.
Nimeni nu spune insa faptul ca promovabilitatea nu e mare, ci e uriasa, e enorma, comparativ cu ceea ce ar trebui sa avem, intr-o tara cu sisteme construite pe meritocratie si coordonate strategic, spre dezvoltare.
Nimeni nu spune ce se ascunde in spatele acestor aproape 70 de procente de tineri care au reusit, in mare parte cu chiu, cu vai, sa treaca de Bac.
Tocmai pentru ca nu o spune nimeni, sa aruncam noi o privire dincolo de cifrele si statisticile care ne ingroapa mai mult decat sa ne ajute, atat in cazul de fata, cat si in general ...
Prin urmare, sa plecam de la adevarul suprem: sistemul de invatamant din tara noastra, cel putin nivelul gimnazial si liceal, scolarizeaza in mare parte someri cu diplome.
O buna parte a acestui fapt isi are radacinile prin anii 2000, cand un ministru de stanga al Educatiei a decis ca Romania nu are nevoie de scoli profesionale.
Aceasta a fost probabil cea mai proasta decizie adoptata vreodata la Ministerul care si-a schimbat conducerea de peste 30 de ori in capitalismul pe care l-am imbratisat fericiti, fara sa il trecem prin vreun filtru, dar luand parca doar ce e mai rau din el.
Decizia a venit ca o mana cereasca pentru romani. Sau ca o pomana electorala cu diplome fara mustar. Sau ca o forma de "nediscriminare", ca nu stiam noi ce inseamna "politically correct" in 2009, dar aveam in spiritul nostru ideea ca am putea fi discriminati daca nu ni se permite sa intram la liceu, "doar" pentru ca nu avem note suficient de bune. Pai, asta mai e democratie? Daca vrei sa faci master, sa ai voie, domnule, sa il faci si cu 8 clase, ca doar e o tara libera.
Aceasta fiind axa logicii sociale, toata suflarea elevilor a dat la liceu. Fie ca obtinea la examenul de pe clasa a 8-a nota 5, fie ca lua 10, fie ca lua 1, fiind capabil doar sa isi scrie numele pe foaia de examen, toti au fost primiti cu bratele deschise de liceele din toata tara.
Eu imi amintesc, referitor la scrisul numelui pe foaia de examen, ca in clasa a 8-a au venit niste profesori in sala de examen sa ne instruiasca cu privire la cum ne trecem numele pe foaie.
Scrisesera doamnele respective pe tabla, cu titlu de exemplu si de-o schioapa, "Popescu". Jumatate de clasa a scris "Popescu". Asta deja suna a legenda, dar la mine, cealalta jumatate a scris, la numele tatalui, "Puiu". Evident ca nu se numeau toti "Puiu", dar cam asa isi alintau, pe vremea cand eram eu copil, toate mamele, sotii.
Eu nu m-am incadrat in nicio categorie. Nu ca oi fi fost prea desteapta, dar pe-acasa n-am auzit niciodata "Puiule". Norocul meu!
Ce s-a intamplat intre timp? S-au dus la liceu, mai departe. Fericitii au urmat cursurile liceelor, cel putin pana in clasa a 10-a, sigur, fiindca aproape nimeni nu te lasa repetent, invatamantul fiind obligatoriu. Dar mai mult obligatoriu sub forma in care profesorilor le e aproape imposibil sa isi asume decizia de a te lasa repetent.
Nu e obligatia statului de a se asigura ca un copil are resursele necesare de a urma 10 clase, nu e obligatia parintilor de a-si scolariza copiii si de a suporta consecintele in caz contrat. Nu, e lege "nescrisa" aplicata asupra profesorului, similara normelor pentru uzul de arma la politisti. O ai acolo, dar n-o scoti, ca scrii la rapoarte pana uiti cum te cheama.
Si aici, alta ineptie. Adica nu esti obligat tu, ca elev, sa te tii de scoala si sa dobandesti un statut de absolvent al unui stagiu obligatoriu, ci e fortat profesorul sa te treaca clasa, doar pentru ca trebuie sa avem toti cel putin 10 clase.
Exista, desigur si exceptii, dar sunt foarte izolate cazurile in care un profesor "indrazneste" sa lase repetenti si sunt si mai rare in care aceasta situatie deriva din nestiinta de carte, ci mai degraba din indisciplina crasa.
Revenind, generatiile care au urmat desfiintarii scolilor profesionale s-au trezit in fata unei misiuni imposibile - Bacalaureatul.
Ideea ca au intrat cu 2 la liceu, scriind in dreptul numelui tatalui "Puiut", dar in patru ani vor putea lua 6, a picat la primul hop. Iar explicatia poate sa fie incomoda pentru multi, dar e reala pentru oricine adauga un gram de obiectivitate in procesul cognitiv. De ce?
Pentru ca profesorii nu sunt magicieni, iar un elev de nota 2, deci incapabil sa asimileze notiuni de scoala generala, doar printr-un noroc chior, de tipul alba-neagra, poate sa fie capabil sa invete la liceu pentru a finaliza cele 12 clase si a-si insusi diploma de Bac.
Vorbim aici de competente cognitive, care nu pot fi nici dobandite, nici implantate, ci doar cizelate si imbunatatite.
Dupa cum vedem pe cifrele promovabilitatii din 2021, 30% au pierdut 4 ani din viata degeaba. Alti 70% au reusit sa ia nota de trecere, extrem de putini situandu-se la nivelul de performanta - 9, 10, majoritatea tragand de par un 6.
Dintre acesti 70% probabil ca mai mult de jumatate au tarat de examen sau au avut si putin noroc la el. Ce se va intampla mai departe? Somaj, sau alti ani pierduti pe bancile unei facultati la finalul careia fie nu se obtine diploma, fie se obtine, dar e goala de continut si irelevanta in raport cu abilitatile dobandite de absolvent.
Dupa ce generatii la rand au intrat in acest malaxor al nesansei, am ajuns ca, in 2021 sa se puna din nou problema relansarii sistemului de invatamant profesional, in contextul in care ne zbatem si la nivel national si international, intr-un deficit acut de forta de munca, in special in randul meseriasilor.
Avem, la nivel national, peste 40 de licee unde nici macar un candidat nu a reusit sa ia nota de trecere la Bac. Nici macar un candidat! Se spune ca "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere". Atunci, de ce Legea Educatiei e mai presus de divinitate si cere sa fie toata lumea absolventa de liceu?
Avem o rata a somajului de 17,3% in randul tinerilor cu varste intre 15 si 24 ani.
Pentru tinerii cu varste cuprinse intre 15-24 ani, rata somajului de lunga durata (in somaj de sase luni si peste) a fost de 8,2%, iar incidenta somajului de lunga durata in randul tinerilor de 47,2%.
Putini dintre noi isi amintesc ca, pe vremea desfiintarii scolilor profesionale, un fost sef de stat a fost pus la zid cand a afirmat ca avem nevoie de strungari, cizmari si tapiteri. Ca e nevoie de meserii, ca nu putem fi o tara de ingineri si experti in biotehnologie.
Toata opinia publica s-a simtit lezata de afirmatiile acestea, considerandu-le ca fiind jignitoare la adresa tinerei generatii, harazita, de fapt, sa fie recrutata de cei de la Inginerie Spatiala din SUA, nu sa puna mana pe munca "de jos".
Si aici intervin prejudecatile si fuduliile pe principiul chelului cu tichie de margaritar. Majoritatea parintilor din Romania privesc scolile profesionale ca fiind un esec. Fara sa calculeze si sa cantareasca capacitatea propriilor copii, fara a-i coordona in cariera in functie de abilitati, competente si performante, ii imping de la spate catre cariere care mai de care mai iluzorii.
Rareori se intampla sa si reuseasca, dar reusesc sa pierd ani de zile tarati prin scoli inutile, la finalul carora ajung sa presteze munci de necalificati sau sa se califice intr-un domeniu in care puteau avea deja o experienta de 10 ani, puteau avansa, puteau sa fi castigat deja bani frumosi in tot timpul irosit prin licee si facultati ... degeaba.
Iar de aici deriva o alta mare problema: aceea ca avem universitati particulare, sau diverse forme de scolarizare la nivel postliceal, care primesc absolventi de liceu, fara Bac. Conditia e sa fie Bac-ul luat pana la licenta sau absolvire. Exista posibilitatea de a scolariza chiar si asistenti medicali, oameni de care depinde viata altor oameni, fara sa se impuna acest minim criteriu de selectie. Iar acest lucru nu e altceva decat un atentat la siguranta nationala.
Acestea fiind spuse, nu avem nevoie de 100% promovabilitate la Bac. Bacalaureatul trebuie sa fie examenul elevilor competenti sa isi cladeasca o cariera bazata pe studiile avansate dintr-un domeniu anume.
Pentru elevii care nu au capacitatea de studiu, de asimilare a cunostintelor, dorinta de cercetare, de cunoastere, de perfectionare, ar trebui sa existe un invatamant paralel, care sa le ofere o meserie si sansa de a-si cladi o cariera fara a pierde timp atat de pretios si fara a se confrunta cu sentimentul de inutilitate sociala.
In Romania, un meserias bun castiga mai bine decat un absolvent de facultate. Datele analizelor de pe piata muncii arata ca un electrician are la angajare un salariu brut de aproximativ 3500 – 4000 lei pe luna, in timp ce absolventii de facultat e pornesc, in general, pe piata muncii de la putin peste 2.300 de lei pe luna. Trebuie sa iesim din bula liceu+facultate=succes
Am putea lua ca exemplu tarile dezvoltate. In tarile vestice (cum este cazul Germaniei sau al Austriei, de pilda), sunt situatii cand peste 50% dintre absolventii de gimnaziu se indreapta spre acest tip de invatamant profesional, alegand sa invete si sa se specializeze pentru o meserie in detrimentul unei cariere universitare.
Pe de alta parte, atat invatamantul clasic, cat si cel profesional, daca nu vor fi adaptate la cerintele de pe piata muncii, vor fi la fel de inutile si nu vor reusi sa aduca un plus de valoare economiei nationale si mediului privat.
Ceea ce ar trebui sa constientizam cu totii este ca, fara Educatie toate celelelalte valori ale unei natii nu mai inseamna nimic. Educatia este fundamentul principal pe care se cladesc sanatatea si prosperitatea. Cum isi doreste un popor sa evolueze daca nu investeste in Educatie, daca nu avem programe si reforme care sa fie mentinute de la an la an? Cum sa avem scoli performante cand fiecare ministru nou investit o ia de la capat doar de dragul de a face si el ceva si modifica ce au facut bun cei din urma sa? Cum sa avem productivitate pe piata muncii cand in scolile noastre predau profesori suplinitori cu note sub 5 si cand ministrii fac grave greseli gramaticale?Cum sa fim multumiti cu acest sistem de invatamant cand copiilor le lipsesc si conditii decente de invatatura, manuale, clase calduroase si primitoare, toalete in incinta cladirilor, rechizite?
In cele din urma, vedem ca solutii ar fi, ca identificarea problemelor se poate realiza fara mare dificultate. De ce nu se adopta niste schimbari notabile? Daca sunt semnale ca ele apar, de ce atat de tarziu? De ce am fost lasati sa ajungem aici? Stim cu totii ca, daca vrei sa distrugi un popor, nu il anihilezi prin bombe si atacuri armate, ci ii distrugi Educatia. Intrebarea este: Suntem sabotati cu buna stiinta sau ne autosabotam din dezinteres, din fudulie? Pentru ca sabotarea, vedem cu totii ... exista!
Te-ar putea interesa si:
Un produs media marca Rentrop&Straton 
